Excelenta Sa Doamna Ambasador al Canadei la Bucuresti Marta Moszczenska s-a intalnit, ieri, cu ocazia unei vizite de lucru in Oradea, care se desfasoara in perioada 13- 14 martie, cu o mana de oameni de afaceri bihoreni. Federatia Patronilor Bihor a fost implicata in aceasta vizita a delegatiei canadiene, insa trebuie remarcat numarul redus de intreprinzatori prezenti la eveniment. Acest lucru ne arata lipsa de interes pe care o manifesta membrii FP Bihor pentru a investi si in Canada sau pentru a colabora cu investitori si din aceasta tara.
Excelenta Sa Marta Moszczenska a declarat ca vizita in Oradea a programat-o, impreuna cu echipa sa, formata din FranIoise Lassale - consilier comercial in cadrul ambasadei canadiene, si Octavian Bonea - comisionar de schimb in cadrul aceleiasi ambasade, de mai bine de trei luni. "Ne-am propus sa vizitam cat mai multe localitati si zone din Romania, pentru a vedea la fata locului care sunt oportunitatile de afaceri pentru investitorii canadieni. Cel mai mare schimb comercial pe care il deruleaza Canada este cel cu SUA, unde exportam circa 85% din produsele noastre, restul il derulam cu UE si celelalte tari din Asia, in special China, Japonia si India. Pentru investitorii canadieni, extinderea UE este o mare provocare, toate tarile care au aderat in ultimii ani la UE au beneficiat de o crestere a investitiilor canadiene. Polonia, de exemplu, si Cehia au avut parte de o crestere cu 30% a investitiilor canadiene in anul imediat urmator al aderarii, in timp ce Ungaria a beneficiat de o crestere cu numai 11%. Sa nu uitam insa ca, in tara vecina cu Romania, canadienii au facut investitii din anii '90, iar acum investitorii nostri vor veni si in Romania. Daca, in 1992, Canada avea investite in Romania 54 de milioane de dolari, in 2004 investitiile s-au ridicat la 135 de miliarde de dolari, fapt care arata o crestere semnificativa. Tara noastra obtine din schimburi comerciale 45% din PIB, mai mult de jumatate din ceea ce producem merge la export, intrucat piata interna nu poate inghiti tot. Zona Bihorului este favorabila investitiilor, mai ales pentru ca sunteti la granita cu Ungaria si formati in aceasta parte a Europei o euroregiune", a precizat Marta Moszczenska.
Celestica, cea mai mare investitie canadiana in Bihor
Cele mai semnificative importuri din Canada sunt: carnea de porc, minereul de fier, echipamentele de mecanica fina, componente electronice, echipament medical. Exporturile romanesti spre Canada constau in textile, pielarie, imbracaminte si incaltaminte, produse traditionale, ceramica etc., balanta import-export fiind, oarecum, echilibrata. La ora actuala, in Romania fiinteaza circa 25-30 de companii puternice canadiene, in Bihor una dintre cele mai importante investitii fiind cea facuta de Celestica.
Invitati la intalnire au fost, in general, membri ai FP Bihor, care au avut, cu aceasta ocazie, posibilitatea de a-si prezenta firma sau companiile pe care le conduc, printr-un scurt speech sau printr-o mapa de prezentare, informatii pe care delegatia canadiana le-a primit si le va inainta virtualilor investitori din Canada. Tot ieri, sefa misiunii diplomatice canadiene la Bucuresti a efectuat doua vizite de lucru la firmele Multistar Prod si CG&GC, urmand ca azi, 14 martie, delegatia ambasadei sa viziteze alte doua firme: Weblogic si SC Copacul SRL.