Cautare

1431 de rezultate pentru "valori" (2.95 secunde)
In plan general, Axa Destinului pe segmentele zodiacale Rac si Capricorn va pune accent pe responsabilitatile pe care le avem in familie sau fata de familie, dar si fata de comunitate, tara, valori si traditii.
Se accentueaza nevoia de structura, nevoia de a ne intoarce la valori traditionale si la abordari mai conservatoare. Excesele de autoritate pot fi mai vizibile la toate nivelurile si se pot activa teme critice in relatia dintre cetatean si Stat, cum ar fi intoarcerea la sisteme vechi de conducere.
Astfel, depunerile de polei se vor mentine pentru dimineata de luni.Tot de luni, vom avea temperaturi cu valori pozitive in aproape toata tara.
Pe culmile joase ale Carpatilor precum si in depresiunile din estul Transilvaniei, temperatura aerului are valori cuprinse intre -6,0 grade C si -4,0 grade C.
Ambele valori inregistrate, atat cea comunicata telefonic de Apa Nova, de 1,3 mg/l, cat si cea inregistrata de Administratia Bazinala Arges-Vedea, sunt sub limita maxima admisa, conform acestei Hotarari de Guvern, a spus Denes.
Alexander a stabilit faptul ca inca nu am ajuns la posibilitatile tehnologice de a accelera extrem de rapid si de a intoarce o nava folosindu-ne de valori G extreme.
Acestia, prin cartile si activitatea lor, vor incerca, si in mare parte vor reusi, sa distruga fundamentele moralei crestine pe care s-a dezvoltat Occidentul, inlocuindu-le cu noi valori ca irelevanta religiei, pesimismul cultural, revolutia sexuala, distrugerea casatoriei si a familiei, feminismul, identitatea de gen, casatoria intre persoane de acelasi sex etc.
- A ofensa peste 4 milioane de romani lucizi si fideli unor valori limpezi validate de istorie, nu de toane ideologice, si fara de care o societate face implozie, romani care nu s-au lasat imbroboditi de valul imens si murdar de manipulare mediatica, carora li se adauga alte milioane de romani care gandesc familia naturala in aceiasi termeni, dar care au fost influentati de aceasta manipulare, nu are in sine nimic aristocratic.
stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
Sfarsitul lumii poate insemna si sfarsitul lumii asa cum am cunoscut-o noi, asezata pe niste principii de bun simt, pe niste valori recunoscute de toti s.a.m.d.
SAPTAMANA 28.10.2019- 04.11.2019 Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decat cele normale pentru aceasta perioada pe intreg teritoriul Romaniei, dar mai ales in regiunile sudice.
Saptamana 09.12.2019 - 16.12.2019 Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decat cele normale pentru aceasta saptamana, in toate regiunile.
- Saptamana 6 - 12 ianuarie 2020 Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decat cele normale pentru aceasta saptamana in toate regiunile, dar mai ales in cele sudice si estice.
vreme calda si frumoasa la munte, iar la ses nebulozitate de tip stratiform (ceata sau nori stratus si stratocumulus), ce vor bloca radiatia solara si vor mentine temperaturile la valori ceva mai apropiate de media climatologica a perioadei.
MOLDOVA Media temperaturilor maxime va fi in jurul a 20 de grade Celsius in data de 14 martie, apoi va scadea, iar pana la finalul intervalului de prognoza va avea valori, in general, intre 8 si 11 grade Celsius.
Marile valori culturale, dintre care unele au atins chiar geniul, faceau sa se vorbeasca despre capacitatile deosebite ale acestui popor.
Adevarul este ca sintem un popor obisnuit, care a produs si mari valori, dar si mari lepre. Nu sintem un popor bolnav, ci un popor traumatizat, dezorientat.
Adevarul este ca sintem un popor obisnuit, care a produs si mari valori, dar si mari lepre. Nu sintem un popor bolnav, ci un popor traumatizat, dezorientat.
E adevarat ca pentru a putea recunoaste frumosul si a aprecia adevaratele valori iti trebuie putina inteligenta si dragoste de frumosul autentic, nu de manele.
A te ghida dupa aceste valori, reprezinta filozofia care sta la baza USAMV â€" sa actionezi responsabil, pentru a face lumea un loc mai bun.
google-analytics.com