Cautare

3578 de rezultate pentru "spitalul judetean" (3.02 secunde)
In urma alegerilor, Corina Martin (foto) a fost reconfirmata ca presedinte, din partea Patronatului ANAT, iar cele doua pozitii de vicepresedinte au fost readjudecate de catre Consiliul Judetean Constanta si Camera de Comert, Industrie si Navigatie Constanta.
PSD Constanta nu respecta protocolul incheiat cu PD-L, este una dintre concluziile la care au ajuns, vineri seara, membrii Biroului Permanent Judetean al organizatiei conduse de Mircea Banias.
, comisarul sef al Comisariatul Regional pentru Protectia Consumatorilor Constanta, fostul Inspectorat Regional pentru Protectia Consumatorului (IRPC). La eveniment a luat parte prefectul Constantei, Liviu Brailoiu (foto), si presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu.
In Constanta, potrivit datelor Inspectoratului Scolar Judetean, 330 de profesori pensionari predau in unitatile de invatamant din judet. Cei 330 de dascali pensionari ocupa 319 norme didactice, in 53 dintre cazuri fiind vorba de norme didactice intregi, iar restul, fractionate.
, a efectuat prima deplasare la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorilor Tulcea - oficiu subordonat comisariatului constantean. Aici, Dima spune ca din totalul de 10 angajati, doar 7 erau prinsi in actiuni de control, restul aflandu-se in concediu.
Si Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean, prezent la ceremonie, i-a dorit noului sef al DMPS sa colaboreze cu celelalte directii judetene pentru a depasi criza.
Prezenta la Constanta pentru analiza anuala a activitatii Directiei Judetene pentru Sport si a Clubului Farul, ministrul Monica Iacob Ridzi (foto) a fost alaturi de colegii sai democrat-liberali in cadrul unei conferinte de presa in care problema tensiunilor locale dintre PD-L si PSD a fost mediata cu gratie de secretarul de stat Razvan Murgeanu, care a "taiat" elanul presei, precizand ca alocarea fondurilor in mod "preferential" de catre Consiliul Judetean (condus de social-democratul Nicusor Constantinescu) este o problema pe care o va gestiona liderul Mircea Banias.
"Nu am auzit nimic, nu stiu sa fi fost vreun Birou Permanent Judetean al PSD Constanta in care sa se fi discutat excluderea mea.
Prezent la eveniment, Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta a tinut sa sublinieze ca "directia este una saraca", motiv pentru care pentru care va aloca o suplimentare de fonduri.
La sedindinta de constituire a Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara (ADI) "Apa-Canal Constanta" si "Dobrogea" ce a avut loc ieri, vicepresedintele Consiliului Judetean Constanta (CJC), Cristinel Dragomir, a declarat ca Nicusor Constantinescu este presedintele consiliului de administratie a asociatiei iar Claudiu Tusac, primarul orasului Mangalia si Traian Dragomir, primarul comunei Ciocarlia au calitatea de membri.
"Chiar si cu startul furat, Mircea Geoana tot va pierde competitia electorala in fata lui Traian Basescu", a completat consilierul judetean Mihai Petre.
000 de tranzitari ale frontierei cu BulgariaPotrivit comisarului sef Adrian Burcea, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Constanta, intre 17 si 21 aprilie s-au inregistrat 342.
De asemenea, sustinuti de PD-L mai sunt Gheorghe Balaban - Inspectoratul de Concurenta si Mihai Cloceanu - Inspectia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalatiilor de Ridicat (ISCIR), Mihai Panaitescu - Oficiului Judetean de Consultanta Agricola, Ioan Toma - Directia de Telecomunicatii, Viorel Popescu - Centrul Roman pentru Comert Exterior, Ianca Vasile - Directia Regionala de Metrologie Legala, Gheorghe Busu - Directia Generala de Statistica a Judetului, Gheorghe Sutu - Oficiul de Mobilizare a Economiei si Pregatirea Teritoriului pentru Aparare.
Potrivit edilului, Primaria Constanta, Primaria Eforie, Consiliul Judetean si SC Vega SRL se vor asocia pentru a forma SC Agrement Nautic SA, ce va avea un capital social de 1.
Inspectorul sef al Inspectoratului Scolar Judetean, Petrica Miu, a declarat ca nu a primit o astfel de decizie si nici nu va primi, pentru ca a fost numit in functie de circa o luna, prin ordin de ministru, prin detasare in interesul invatamantului.
Cel care va conduce echipa de campanie este presedintele PD-L Constanta, senatorul Mircea Banias, care va fi ajutat de mai multi membri din Biroul Permanent Judetean Constanta, printre care Mihai Petre si Senol Zevri.
In ceea ce priveste campania, la nivel judetean ea va fi coordonata de Mircea Banias, in timp ce la municipiu - de europarlamentarul Adrian Manole.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Olt, comisarul Claudia Radu, in functie de rezultatul alcoolemiei in sange, daca va fi cercetat penal, ofiterul risca sa fie schimbat din functie.
Cu toate ca au fost aliati si PNL Gorj detine si in prezent un fotoliu de vicepresedinte la consiliul judetean prin Radu Angheloiu, intre liberali si social-democrati s-a declansat un razboi al declaratiilor.
Angajatii Consiliului Judetean (CJ) Dolj pot beneficia de cinci sporuri salariale care, insumate, ajung la 110% din venitul de baza.
google-analytics.com