Cautare

3901 de rezultate pentru "sedinta" (3.34 secunde)
Lista celor 35 de candidati PIN care vor participa la scrutinul pentru Parlamentul European este deschisa de catre deputatul Lavinia Sandru, care a obtinut punctajul maxim la concursul organizat de partid, se arata intr-un comunicat de presa.
Agentia Nationala de Integritate va primi consiliere din partea Institutului de Management Public - HAUS, potrivit declaratiilor facute de Tudor Chiuariu.
Ioan Blajan, reales in functia de presedinte la inceputul lui mai acest an, si-a prezentat demisia. Desi Blajan nu a facut precizari legate de aceasta decizie, Eugenia Gojda, liderul PSD Maramures, a vorbit despre existenta, in ultima vreme, a unor tensiuni intre liderii organizatiei din Baia Mare.
Reprezentantii de la Bacau ai Partidului Initiativa Nationala cere interventia presedintelui Traian Basescu pentru grabirea lucrarilor de la podul Serbanesti, "La fel ca in cazul podului de la Maracineni".
Fostul presedinte al PNTCD Mures Eugen Crisan, care a fost suspendat si apoi exclus din partid, a trecut la PLD.
Social-democratii din Covasna sesizeaza CSM si Ministerul Internelor si Reformei Administrative in legatura cu Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara "Pro Tinutul Secuiesc".
Ieri Guvernul Romaniei a decis schimbarea din functie a prefectilor de Dolj, Ialomita, Teleorman, Brasov, Arges si Hunedoara. Nicolae Giugea, Marinica Cazacu si Ionel Izina au fost numiti inspectori guvernamentali, iar Ion Carstoiu, Aurelian Leonard Danu si Cristian Marius Vladu au fost retrogradati in functia de subprefecti.
Senatorul PD Radu Berceanu a declarat, miercuri, ca premierul Calin Popescu Tariceanu si-a schimbat opiniile din vremea guvernarii cu PD, astfel ca, dupa ce a cazut cu motocicleta, i s-au zguduit ideile si considera ca prefectii trebuie sa fie numiti politic.
Directia Regionala de Drumuri si Poduri Constanta a obtinut, in cursul zilei de ieri, si ultimul aviz necesar demararii constructiei soselei de centura, care va descarca orasul Constanta, dar nu numai, de povara masinilor grele care merg spre port.
O alianta PD-PLD se bucura de mai multa legitimitate in perceptia electoratului, decat o reunire formala de partide in cadrul unei aliante PNL-PN„CD-AP.
CNSAS a primit ieri, prin atribuirea de catre Guvern, un imobil care va fi folosit ca sediu al Colegiului. Imobilul este situat in Calea Victoriei nr.
PD continua un demers al presedintelui Basescu in sensul acreditarii ideii ca legea pensiilor nu este prea fericita si ca pensionarii ar avea mai mult de pierdut decat de castigat, de pe urma majorarii veniturilor.
Secretarul general al PD, Vasile Blaga, le recomanda prefectilor ex-PD destituiti de Tariceanu sa atace in contencios administrativ decizia premierului de a-i elibera din functii.
Dupa ce, joi, democratii se ingrijorasera public de faptul ca pensionarii, din cauza majorarii pensiilor vor ramane fara ajutoare de caldura, ministrul liberal al muncii a anuntat ieri modificarea plafoanelor dupa care se acorda respectivele subventii.
Partidul Initiativa Nationala a dat ieri publicitatii un comunicat in care apreciaza ca exista actiuni de influentare a votului pentru alegerea noului Patriarh.
Ministerul Apararii Nationale are un proiect de lege prin care "retragerea neplanificata" a fortelor militare participante la misiuni in afara tarii "poate fi decisa in orice moment de catre Parlament, la propunerea Consiliului Suprem de Aparare a tarii".
Uniunea Civica Maghiara (UCM) sustine ca vehiculata lista de candidati a UDMR pentru Parlamentul European, cu Tokes Laszlo si Marko Bela pe primele doua pozitii, este o pacaleala pentru electorat.
Presedintele Traian Basescu a mai facut si ieri doua deplasari la gunoaiele de la Popesti Leordeni. Acestea au urmat, celei de joi, in care seful statului a anuntat ca a discutat cu diversi constructori pentru ridicarea si depozitarea gunoiului aruncat pe marginea drumului, la iesirea din Bucuresti.
Consilierul local democrat Cosmin Paun crede ca primarul Dumitru Nicolae ar fi unicul responsabil pentru faptul ca orasul nostru este pe locul 35 in studiul national privind serviciile publice.
Dupa ce membrii Partidului Democrat Galati au sarbatorit venirea in formatiunea lor politica a fostei social-democrate Lucica Lepadatu, PSD se poarta ca si cum plecarea acesteia nu ar fi fost nici neasteptata, nici prevazuta.
google-analytics.com