Cautare

3231 de rezultate pentru "pe 25 iulie scriitoarea areta sandru" (2.66 secunde)
Gusa a murit pe limba lui. ... Pe de alta parte, se poate spune si faptul ca grabitul Gusa a gresit cand a luat doar in calcul ca Basescu este presedintele Romaniei, iar Partidul Democrat este, din multe puncte de vedere, chiar daca a castigat alaturi de PNL alegerile, dezorganizat.
Ciobani vor fi toti cei care practica activitatea de crestere a ovinelor, ca cica sarmanii, desi practica aceasta meserie, nefiind recunoscuti oficial, nu pot iesi ca tot omu' la pensie, nu beneficiaza de asigurari medicale, sociale etc., si nici de alte drepturi pe care legea le-ar garanta.
Teme serioase, majore, par a fi alungate de pe prima pagina a cotidianelor de faptul ca o doamna, maritata cu un om de afaceri, si-a dat demisia din functia de sef al cancelariei prezidentiale.
Mai abitir, cand, pe langa usturaturile gerului de-afara, suntem condamnati fara drept de recurs sa induram si viscolul ucigator al tarifelor majorate la energie electrica si gaze, laolalta cu cel al birurilor din ce in ce mai dolofane si mai multe.
Mult mediatizatul caz Mona Musca tine de zile bune primele pagini ale ziarelor, putine fiind personalitatile de prima mana din viata politica sau din presa care sa n-o fi infierat in fel si chip pe "colaborationista" de la "studentii straini".
Sa fie oare un zat de misoginism pe care electoratul nostru nu-l recunoaste, dar il manifesta? Sa fie doar reminiscenta unei societati care pana nu de mult era una patriarhala, deplin ancorata in traditia ce cerea ca, pe ulita, barbatul sa mearga cu un pas in fata femeii?
Vorba Laviniei Sandru, exista bani, daca s-ar fura mai putin. ... Cu alte cuvinte, pensiile sunt un fel de asigurare pentru ciolanul pe care il vor si in urmatorii ani politicienii nostri.
Sandru, Faragau, Tong, Vl. Alexandrescu Antrenor: Andrei Erimia Steaua: Dinca - St. Draghici, Gugu, Al. Sabau, Ad. Ilie - Mad.
Concurentii electorali se pot inscrie de miercuri in cursa pentru alegerile parlamentare anticipate care vor avea loc in Republica Moldova la 29 iulie, dupa ce opozitia a refuzat sa voteze un sef de stat comunist. ... Documentele pot fi depuse timp de 30 de zile, pana in 17 iulie.
Belgienii celebreaza miercuri 21 iulie 2010 Sarbatoarea Nationala - 180 de ani de la fondarea tarii -, punctul culminant al ceremoniilor fiind parada militara din Piata Regala, la care vor asista Regele Albert II, membrii familiei regale, presedintele Consiliului European, belgianul Herman Van Rompuy si reprezentanti ai altor institutiilor europene.
Incepand de la 1 iulie, preturile la magazine nu vor mai fi afisate decat in moneda noua. ... Dupa 31 decembrie 2006, leii vechi vor putea fi preschimbati pe o perioada nelimitata la orice sediu al Bancii Nationale a Romaniei sau institutie de credit nominalizata de BNR.
Aceasta oferta este formata de garsoniere, apartamente sau chiar vile intregi pe care proprietarii lor le inchiriaza cu ziua, cu saptamana sau cu luna.
Desi vacanta parlamentara trebuia sa inceapa in prima zi din iulie, senatorii si deputatii sunt nevoiti sa mai ramana la lucru cateva zile pentru a dezbate si aproba mai multe ordonante de urgenta emise de Guvern.
Data de 25 iulie a.c. ... De asemenea, tot 25 iulie a.c. este ultima zi si pentru depunerea formularelor 301, 390, 394, 224 si 208, precum si pentru plata obligatiilor la bugetul general consolidat, a taxei pe valoarea adaugata si pentru depunerea situatiei privind principalii indicatori economico-financiari realizati.
Decizia Curtii de Onoare si Arbitraj a PNL privind invalidarea alegerilor organizate la inceputul lui iulie in cadrul Conferintei Judetene a PNL Bacau a fost contestata de gruparea condusa de Ioan Chiriac.
Supercupa Romaniei 2013 se va disputa pe 10 iulie, pe Arena Nationala Supercupa Romaniei, editia 2013, se va disputa la 10 iulie pe Arena Nationala din Bucuresti, conform unei deciziei luate miercuri de Comitetul Executiv al Federatiei Romane de Fotbal.
b) Hotararea a fost data de alti judecatori decat cei care au luat parte la dezbaterea pe fond;
Granicerii rusi trageau fara mila in cei pe care ii descopereau trecand Nistrul. ... Ecouri ale intentiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regasesc in paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: ... Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 si semnat A.
In 25 februarie, publica in revista Familia, poezia De-as avea, sub numele de Mihai Eminescu, pe care poetul l-a adoptat, de aici inainte. La 16 iulie 1866, aceeasi revista ii publica poezia Din strainatate, urmata de noi creatii ale poetului care vad lumina tiparului - Speranta, si Misterele noptii.
Editia din 2018 a festivalului Metalhead Meeting are loc la Arenele Romane intre 6 si 7 iulie 2018 Vineri, 6 iulie - Open Doors - 15:00 - Siska - 15:30 - 16:00 - Phenomy - 16:20 - 16:50 - The Colony - 17:10 - 17:40 - Skeletonwitch- 18:10 - 18:55 - Dirty Shirt - 19:20 - 20:20 - Sonata Arctica - 20:50 - 22:05 - Children of Bodom - 22:35 - 23:50 - Animae Silentes - 00:20 - 00:50 Sambata, 7 iulie - Open Doors - 15:00 - InSammer - 15:30 - 16:00 - Blood Oath - 16:20 - 16:50 - Rhemorha - 17:10 - 17:40 - Carach Angren - 18:10 - 18:55 - Kataklysm - 19:20 - 20:20 - Epica - 20:50 - 22:05 - Soulfly - 22:35 - 23:50 - Psycorepaths - 00:20 - 00:50
google-analytics.com