Cautare

62 de rezultate pentru "moise" (6.75 secunde)
Trei liberali care au ajuns in Consiliile de Administratie ale regiilor locale de pe listele Partidului Democrat, Emil Chirila, cel care s-a obligat sa stranga semnaturi pentru "platforma lui Stolojan", Moise Herdean si Dorel Jurcan, impreuna cu negociatorul lor cu democratii, Octavian Dan, au remis, ieri, presei o scrisoare deschisa, prin care incearca sa spuna ca, din cauza deciziilor "unilaterale" ale liderului de filiala, deputatul Cornel Popa, ei au ajuns niste suspendati din partid.
Acestia sunt Gheorghe Suman (Partidul National Democrat Crestin), Mihai Nitu (Partidul Noua Generatie), Mirela Utu (Partidul Verde Ecologist) si Dorel Moise (Partidul Popular al Protectiei Sociale).
In fine, s-a pogorat, precum Moise, asupra PNL-ului, in frunea caruia a reusit sa ajunga. Un caz prodigios de lene activa!", afirma Mihaies in interviul acordat lui Istodor.
Bogdan Tiberiu Iacob) In micul PC e agitatie tot mai mare, se vorbeste ba de fuziunea cu PLR, ba de scindare - ca si atomul e divizibil, se stie - iar scandalurile se tin lant, mai ales ca liderul partidului admite, senin, sa a primit numele viitorului partid prin SMS, probabil de sus, precum Moise poruncile de la Doamne-Doamne.
Initiatorii motiunii de azi si cei mai vocali antipesedisti din generatia a treia (ca altfel nu se poate numi antipesedismul de dupa 2015 al lui Moise Guran, Cristian Tudor Popescu, etc, dupa douazeci de ani in care PSD era mult mai rau si mai tare si s-ar fi putut manifesta contra lui) au fost insa, dimpotriva, pentru.
La manifestare au participat mai multi reprezentanti ai unor servicii specializate din cadrul DGFP Constanta, printre care Mariana Forfolea, Emil Mihailescu, Cadar Fuad, Diuliu Dan si Horia Moise.
Proprietarul microfermei, Ioan Moise mai sustine ca de regula nu-si lasa ratele nesupravegheate, dar nici nu se astepta ca porumbul sa nu incolteasca si sa nu se ridice macar cativa centimetri de la sol.
• Irina Petraru si Moise Guran au prezentat cazul unor oameni din Caras Severin, care si-au pierdut casa. • Patronul Universitatea Cluj, Florian Walter, anunta in direct o donatie din partea clubului si a jucatorilor de 100 milioane lei vechi.
Cu timpul, acest parteneriat s-a transformat intr-o frumoasa relatie de prietenie intre dna Pusa Hack (detinatoarea brandului Exotique) si dna Carmen Moise (director general Matrax).
Evenimentele din Piata Universitatii din timpul protestelor organizate sambata seara in Capitala "au degenerat" odata cu aparitia mai multor grupuri de suporteri ai echipelor Steaua si Dinamo, care au blocat in nenumarate randuri circulatia rutiera, a declarat Aurel Moise, de la Jandarmeria Romana, informeaza NewsIn.
Robert Vacuta (-50 kilograme, cadeti 1), Moise Sardaru (-55 kg, cadeti 1), Alexandru Savu (-60 kg, cadeti 2), Adrian Mihai (-80 kg, cadeti 2) si Alin Catrinoiu (-70 kg, seniori).
Moise Valentin : Cere si lista PROCURORILOR CARE AU FACUT POLITIE POLITICA lautare. Florian Buzan: ORDONANTA TE SCAPA DE INCHISOARE DROGATULE!!!!!!!
Moise Nicoara nr.18,) de la Sala Palatului si online prin www.vreaubilet.ro. Un eveniment organizat de Asociatia Culturala Maria Domina, recomandat de Romantic FM.
La evrei era Moise. Astuia i-a vorbit un boschet si a rezolvat problema. A, da. Boschetul era in flacari, ceea ce in desertul ala, pe uscaciunea aia si la temperaturile de acolo era cu adevarat miraculos.
Tariceanu se insoara a cincea oara Pasiunea pentru mai tanara sa iubita, buzoianca Loredana Moise (35 de ani), nu-i da pace si gata fostului presedinte al liberalilor Calin Popescu Tariceanu (61 de ani), care, de frica sa nu o piarda, a hotarat sa cedeze presiunilor junei si sa accepte sa o ia de nevasta, cu acte.
bas, Norbert Tobias - tobe (ambii ex- Stigma), Mihail Adrian Cojocaru "Shlomo" - trombon, Laurentiu Moise - trompeta, Cristian Cucu - trompeta, Dragos Mocanescu - saxofon, acestia din urma acompanindu-l pe Steve Vai in turneul european.
Taierea imprejur era impusa de legea lui Moise si era o practica absolut obligatorie pentru evrei. Sfintii Apostoli au hotarat la primul Sinod al Bisericii ca neamurile nou crestinate sa ramana fara taierea imprejur.
In afara de cele 10, cele mai importante, in primele 5 Carti ale lui Moise apar deci si multe altele.
Ileana Moise Basmul este incarcat de semnificatii, implicand elemente din filozofia folclorica romaneasca; conceptia despre viata si moarte, locul si rostul omului in univers, sensul si limitele fericirii.
Cel de-al treilea registru este Etimasia Sfantului Duh, simbolizat in forma unui porumbel, Sfanta Evanghelie si Protoparintii neamului romanesc - avand spre nord un grup de credinciosi calauziti deSfantul Apostol Pavel, iar spre sud grupurile de necredinciosi care primesc dojana lui Moise.
google-analytics.com