Cautare

3179 de rezultate pentru "miercuri" (2.64 secunde)
Contractul pentru extinderea magistralei de metrou M2 s-a semnat, miercuri. Daniel Baluta, primarul Sectorului 4 al Capitalei, a anuntat ca durata acestui proiect este de 9 luni, la un cost de aproximativ 5 milioane de lei.
Vicepresedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, ca social-democratii au propus unele masuri pentru cresterea veniturilor statului. Una dintre acestea ar fi ,,taxarea luxului", despre care Grindeanu spune ca e o intentie si nu o impunere in negocierile cu PNL privind programul de guvernare la capitolul economie.
Echipele de negociere ale PSD, PNL si UDMR se intalnesc miercuri si joi pentru a realiza programul de guvernare. Intalnirile vor fi impartite pe domenii si vor avea loc la o vila de protocol, potrivit unor surse politice.
Petrica Mitu Stoian a fost condus pe ultimul drum, miercuri, la Craiova, in aplauzele fanilor care l-au iubit. Toti cer intr-o singura voce sa se faca dreptate, iar daca cineva a gresit in cazul interpretului, sa platesca.
Pacientii de la Spitalul Mobil de la Letcani sunt transferati, miercuri, la alte spitale din Iasi, din cauza frigului. Instalatia de caldura a spitalului nu face fata temperaturilor scazute din ultimele zile.
Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, ca social-democratii se intalnesc azi in Consiliul Politic National pentru a vota propunerea de premier care va prelua mandatul in prima parte a rotatiei sefilor din Executiv, scenariu agreat cu cei de la PNL.
Fostul ministru al Transporturilor Dan Sova a fost condamnat miercuri la patru ani de inchisoare pentru coruptie, in dosarul CET Govora.
Presedintele PNL, Florin Citu, a declarat, miercuri, ca partidul sau ,,este cel care vine in fiecare zi cu inca o flexibilizare", referindu-se la decizia conducerii liberale de a nu propune un nume de premier pentru rotatia la guvernare cu PSD.
Pretul gazelor naturale a crescut din nou miercuri in Europa, dupa ce Agentia Federala a Retelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anuntat marti suspendarea procedurii de aprobare a Nord Stream 2, controversatul gazoduct intre Rusia si Germania pe sub Marea Baltica, invocand un obstacol juridic, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Cseke Attila a declarat miercuri seara, la Digi24, ca Ministerul Sanatatii nu are bani pentru plata salariilor in luna decembrie.
Comisia Europeana a propus miercuri, 17 noiembrie, o lege de referinta prin care se cauta reducerea si chiar inversarea impactului consumerismului excesiv asupra defrisarii globale.
Parlamentul European reunit in plen miercuri la Strasbourg a aprobat cu 497 de voturi pentru, 93 impotriva si 71 de abtineri au aprobat aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
Doza booster va fi un prim subiect de discutie, alaturi de Green Pass. Miercuri, C.E. va prezenta noi masuri de calatorie.
Daca la inceput decorul oriental din caseta difuzata de Al Jazeera ne-a facut sa credem ca sint niste ageamii, siguranta loviturilor ulterioare (mai ales a celor din dupa-amiaza si seara de miercuri) ne arata ca-i vorba de altceva.
Daca la inceput decorul oriental din caseta difuzata de Al Jazeera ne-a facut sa credem ca sint niste ageamii, siguranta loviturilor ulterioare (mai ales a celor din dupa-amiaza si seara de miercuri) ne arata ca-i vorba de altceva.
NASA a lansat miercuri dimineata prima sa misiune de aparare contra unui asteroid. Este un test care ne va arata cum putem salva planeta de o lovitura potential devastatoare.
Cea mai mare operatiune contra gruparilor de trafic de persoane si de droguri din ultimii ani este in desfasurare miercuri dimineata.
Interlopii romani au furat combustibil in valoare de doua milioane de dolari de la baza militara din Mihail Kogalniceanu, au anuntat procurorii DIICOT care au deschis o ancheta la plangerea guvernului federal al SUA. Miercuri dimineata, suspectii au fost ridicati in timpul perchezitiilor de amploare desfasurate.
Ministrii propusi sa faca parte din Guvernul Nicolae Ciuca sunt audiati miercuri in comisiile parlamentare de specialitate, incepand cu ora 10.00.
Ministrul propus al Sanatatii, Alexandru Rafila, a anuntat, miercuri, ca are in plan reorganizarea ministerului, pentru ca actuala organigrama este nefunctionala, iar sistemul prin care lucreaza Raed Arafat trebuie schimbat.
google-analytics.com