Cautare

4230 de rezultate pentru "lista scoli postliceale acreditate pitesti" (3.71 secunde)
(...) Este o discutie care ar urma sa precizeze, din punctul de vedere al celor doua partide, modul in care PPE va fi reprezentat in Romania, pe doua sau trei liste, pentru ca este evident, UDMR-ul va merge pe lista proprie", a declarat Ciuhandu.
Lista nominalizatilor Partidului Democrat pentru Consiliile de Administratie de la regii s-a modificat pe ultima suta de metri, Biroul Permanent Judetean al organizatiei trecand peste Biroul Municipal.
Functionarilor din Guvern li s-a interzis totodata sa mai serveasca masa in birou si a fost intocmita o lista cu persoanele care au dreptul sa manance fara sa se mai deplaseze la bufet, pe care figureaza doar anumite persoane.
In acest timp, cei care au de suferit sunt viitorii chiriasi, care constiinciosi si-au reactualizat dosarele in 2006, in 2007 si, obligatoriu, o vor face si anul viitor, pentru a fi inclusi pe lista de prioritati.
Emil Boc a mai precizat ca, oricum, protocolul Aliantei le da democratilor libertatea sa aleaga daca merg singuri sau alaturi de alt partid pe respectiva lista.
Din aceasta saptamana insa, lista de "posibile" arme in lupta, din 2008, cu Radu Mazare pentru fotoliul de primar s-a marit cu inca un nume:
Anuntul facut de pecistii galateni referitor la faptul ca Eugen Durbaca ar putea fi prezent pe lista de candidati a PC pentru Parlamentul European a stirnit o serie de reactii pe scena politica galateana.
"Lista partidului pentru alegerile europarlamentare va avea o forma finala abia miine (n.r. ... Mai mult decit atit, politicianul e mindru ca a fost propus de colegii sai pentru a ocupa un loc pe lista PNL pentru euroalegeri.
Lista cu cei trei candidati la functiile de vicepresedinti, respectiv chestor, in Biroul Permanent al Senatului, a primit initial 63 de voturi "pentru", cinci "impotriva" si o abtinere.
Daca suntem pe o lista, eu trebuie sa am doi oameni. Este evident ca, daca intram pe o lista comuna, intelegerea noastra este ca liberalii accepta.
Daca se vor accepta conditiile si de o parte, si de alta, lista agreata va fi supusa apoi votului miniparlamentului UDMR, adica Consiliului Reprezentantilor Unionali. ... Borbely a tinut sa arate ca o lista comuna este posibila, procedural, doar sub sigla UDMR.
Mihai Razvan Ungureanu, fost ministru de Externe si fost membru al PNL, a fost desemnat de liberali sa deschida lista pentru europarlamentare. ... Motreanu a infirmat si zvonul potrivit caruia Mihai Razvan Ungureanu ar fi pus conditii pentru a deschide lista de candidati ai Partidului National Liberal pentru euroalegeri.
Potrivit presedintelui executiv, Adrian Videanu, o lista actuala cuprinde 65 de candidati, dar in forma finala a acesteia se vor regasi doar 45 de nume. ... Democratii l-au nominalizat totusi pe fostul ministru Sorin Frunzaverde drept unul dintre cei mai importanti candidati pentru pozitia care va deschide lista.
Mihai Razvan Ungureanu se va reinscrie in PNL, inainte de alegerile pentru Parlamentul European, in conditiile in care el s-a autosuspendat din partid si va deschide lista liberalilor pentru PE, a anuntat, ieri, seful de campanie PNL, Dan Motreanu.
Ordinea pe lista a candidatilor PSD pentru alegerile europarlamentare va fi stabilita abia in septembrie, la Consiliul National. Ieri, Comitetul Executiv National al partidului a fost adoptata doar o propunere de lista, in care cei 45 de candidati au fost insirati in ordine alfabetica.
Lista celor 35 de candidati PIN care vor participa la scrutinul pentru Parlamentul European este deschisa de catre deputatul Lavinia Sandru, care a obtinut punctajul maxim la concursul organizat de partid, se arata intr-un comunicat de presa.
Uniunea Civica Maghiara (UCM) sustine ca vehiculata lista de candidati a UDMR pentru Parlamentul European, cu Tokes Laszlo si Marko Bela pe primele doua pozitii, este o pacaleala pentru electorat.
Liderul taranist s-a referit si la lista membrilor Consiliului Electoral, lista pe care BOR evita sa o faca publica, sustinand nevoia de transparenta in acest sens. Milut a explicat ca el, personal, are aceasta lista si ca nu exista nici un impediment pentru ca ea sa fie data publicitatii.
Anuntat drept cap de lista pentru candidaturile cu care PNL se va prezenta la euroalegeri, Mihai Razvan Ungureanu nu si-a confirmat candidatura alaturi de liberali.
Lista candidatilor pentru PE pregatita de Partidului Noua Generatie a fost prezentata, vineri, in cadrul Consiliului National al partidului. Primul loc pe lista apartine presedintelui formatiunii, George Becali.
google-analytics.com