Cotidianul : Intemnitat si torturat de comunisti la Jilava, Monseniorul Vladimir Ghika, declarat martir al Bisericii de catre Papa Francisc

Sfantul Parinte Papa Francisc a semnat decretul prin care preotul roman de confesiune catolica Vladimir Ghika (1873-1954) este declarat martir pentru credinta. El va fi ridicat la cinstea altarelor si va fi inscris in randul fericitilor si sfintilor Bisericii Catolice. Monseniorul Vladimir Ghika si-a dat viata ca martir pentru credinta in inchisorile comuniste.
Inalt Prea Sfintia sa Ioan Robu, Arhiepiscop mitropolit de Bucuresti, a declarat ca acest gest al Papei Francisc este un dar deosebit pentru intreaga Biserica Catolica din Romania. Inca din 1991, IPS Ioan Robu a adresat Sfantului Scaun cererea pentru inceperea Procesului in Cauza de beatificare si canonizare a monseniorului. Existau deja dovezi si multe marturii despre viata de credinta a monseniorului si moartea lui martirica. "Vladimir Ghika devine astfel primul martir al Bisericii locale care va fi declarat fericit de catre Vatican", a explicat Pr. Francisc Ungureanu, postulatorul cauzei de beatificare si canonizare a monseniorului.
Vladimir Ghika (n. 25 decembrie 1873, Constantinopol - d. 16 mai 1954, Jilava, Bucuresti) a fost print, diplomat, scriitor, om de caritate si preot roman. Este nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei, tatal lui Vladimir Ghika fiind Ioan Grigore Ghika, ministru de Externe al Romaniei. Monseniorul s-a nascut in ziua de Craciun a anului 1873 la Constantinopol (astazi Istanbul - Turcia) si a fost botezat ortodox, mama sa fiind o credincioasa atasata de Biserica Ortodoxa, tatal sau fiind in acea perioada ministru plenipotentiar al Romaniei in Turcia. In anul 1878 este trimis la scoala in Franta, la Toulouse, si va fi lasat in grija unei familii protestante in ceea ce priveste educatia si practica religioasa, deoarece in zona nu exista nicio biserica ortodoxa. O va termina in anul 1895, dupa care va urma la Paris Facultatea de Stiinte Politice. In paralel va frecventa cursuri de medicina, botanica, arta, litere, filozofie, istorie si drept. Se intoarce in Romania, unde isi va continua studiile pana in 1898, cand merge la Roma, unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor in Roma, Angelicum. Dorea sa devina preot sau calugar, insa Papa Pius al X-lea l-a sfatuit sa renunte la idee, macar pentru o perioada, si sa se dedice apostolatului ca laic. Si-a desfasurat activitatea extraordinara in toata lumea, la Bucuresti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sydney, Buenos Aires. Mai tarziu, in gluma, Papa Pius al XI-lea il va numi "marele vagabond apostolic". Devine astfel unul dintre pionierii apostolatului laical.
Intors in tara, se dedica operelor de caritate si deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la Bucuresti, pune bazele marelui spital si sanatoriu Sf. Vincentiu de Paul, infiintand astfel primul spital gratuit din Romania si prima ambulanta, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din Romania. Participa la serviciile sanitare in razboiul balcanic din 1913 si se dedica fara frica ingrijirii bolnavilor de holera la Zimnicea. In timpul Primului Razboi Mondial s-a ocupat de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculosii din ospiciul din Roma, de ranitii de razboi, trecand de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalete surprinzatoare.
In 7 octombrie 1923 este sfintit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; isi va desfasura ministerul sacerdotal in Franta, pana in 1939. Deoarece inima ii era in Romania, cere Sfantului Scaun privilegiul de a putea celebra in cele doua rituri: latin si bizantin, privilegiu care i se acorda la scurt timp dupa hirotonire, devenind astfel primul preot roman biritual. I se incredinteaza o parohie intr-o mahala saracacioasa si periculoasa a Parisului, Villejuif, unde schimba din temelii spiritul cartierului. In 1930, cand se imbolnaveste, este retras si este numit Rectorul Bisericii Strainilor din Paris.
In 1924 intemeiaza o societate auxiliara de misiuni, Opera Fratilor si Surorilor Sf. Ioan, si cumpara in acest scop o cladire dezafectata a unei foste inchisori pentru femei (cu secole in urma fusese o manastire); din motive financiare se va vinde si membrii se vor dispersa. La 13 mai 1931 este numit de Papa Protonotar apostolic. Ezita sa primeasca aceasta numire deoarece la intrarea in randul clericilor facuse votul de a nu accepta niciodata demnitati ecleziastice. O primeste totusi, facand observatia: "Nimic nu se va schimba in felul meu de viata, va fi doar o panglica ingusta adaugata la reverenda".
La 3 august 1939 se intoarce in Romania, unde il surprinde cel de-Al Doilea Razboi Mondial, dar refuza sa paraseasca Romania pentru a fi alaturi de saraci si bolnavi, pentru a-i putea ajuta si incuraja. Dupa venirea la putere a comunistilor refuza din nou sa plece cu trenul regal pentru aceleasi motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzatia de inalta tradare si intemnitat la Jilava, unde este amenintat, batut pana la sange, torturat. Un an mai tarziu are loc procesul, iar in 16 mai 1954, slabit, infometat si suferind, trece la cele vesnice, din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.