Cautare

207 de rezultate pentru "hoti" (3.43 secunde)
Nu suntem toti niste hoti. Si inteleg ca a zis asta cu cateva ore inainte de a fi arestat. Asadar, unii fura si nu recunosc la noi, in timp ce altii sunt acuzati de furt fara sa fure.
O vedeta din Venezuela si sotul ei au fost impuscati mortal de o banda de hoti pe autostrada, dar, in mod miraculos, fiica lor de 5 ani a supravietuit atacului.
Aceasta locuinta este una dintre cele mai susceptibile de a fi pradata de hoti. Numarul 3 fiind guvernat de Aer, exista oricand pericolul declansarii unui incendiu, insa cele mai mari daune vor fi provocate de fum.
Noi spunem, mai in gluma mai in serios, ca ai garda de corp la purtator, doar ca dimensiunile dispozitivului sunt foarte mici, deaceea se folosesc acum, pentru urmarirea si localizarea gentilor cu bani, a diverselor obiecte de valoare, urmarire de vehicule sau flote auto, In general, venim cu solutii menite sa ajute consumatorul,, in sensul constientizarii ideii ca un furt, costa mai mult decat un antifurt astfel ca pentru un cost minim, merita sa te protejezi, caci criza este si pentru hoti, iar ei spre deosebire de noi, actioneaza, nu asteapta mariri de salariu sau ajutoare de la stat.
Romanii care ii descriu pe greci prin talk show-uri ca cei mai lenesi si mai hoti din Europa nu stiu despre ce vorbesc.
Fusese furat dintr-un mormant, apoi furat de la hoti de catre altii, si luat si de la acestia de catre un ofiter francez venit in misiune in Mexic in timpul ocupatiei franceze.
Turistii cazati in capingul GPM, situat intre statiunea Mamaia si Navodari, au fost pradati de hoti in noaptea de 24 spre 25 iulie, persoane necunoscute patrunzand in autoturisme si rulote si au furat tot ce au gasit.
Acum inteleg de ce tefelistii scandeaza ca nu vor o tara de hoti si cer ca DNA sa vina sa ii ia.
-daca te musca o pisica, visul iti indica fie egoismul tau (primesti, dar nu oferi nimic inapoi), fie resimti teama sau frustrare cand nu-ti merge ceva bine -daca salvezi o pisica, vrei sa-ti revendici puterea si independenta -cand te zgarie o pisica e semn ca esti amenintata, ai dorinta de a-ti apara teritoriul sau poate insemna si infidelitate, gelozie intre amanti -pisicile care se bat iti arata ca ai dusmani, la fel ca si pisica moarta, care inseamna ca ai un inamic, dar de care insa vei scapa -daca auzi in vis o pisica zbierand, sugereaza ca cineva a spus ceva de rau intr-un moment de nervozitate, fara intentie -o pisica fara coada e semn al pierderii independentei -mieunatul unei pisici e imaginea unui prieten fals, care nu iti vrea binele, - iar mai multe pisici mieunand sunt semnele unei inselatorii sau a unei cununii anulate -daca mangai o pisica in vis, inseamna perversitate, oameni cu doua fete, hoti -cand visezi ca o pisica doarme, vei avea noroc in dragoste -pisica torcand e imaginea unei femei sirete, care te va trada -un pui de pisica daca te zgarie sau te musca - partenerul te inseala sau te va insela, insa traditia orientala considera acest vis un semn bun, de bucurii si relatii bune cu apropiatii -mai multe pisici la un loc sunt semn de rau pentru familie, te avertizeaza ca vor aparea probleme sau un eveniment neplacut -a manca carne de pisica in vis, are o semnificatie ciudata, aceea ca vei invata sa folosesti magia neagra -daca o pisica iti intra in casa, trebuie sa fii atenta pentru ca visul te avertizeaza in legatura cu jaf, cineva iti va sparge casa -daca te lupti cu o pisica ce te zgarie, e semn ca vei avea o boala lunga si grea, de care insa te vei vindeca -daca visezi o pisica in dormitor si ai probleme de natura sexuala, visul iti indica o vina pe care o porti in suflet, deci mare atentie la amanuntele din vis.
drept una de prosti si hoti. Ponta a spus ca este dispus sa se judece cu Boc si in cursa Bucuresti - Cluj-Napoca:
Asa se intampla si cu aceasta gasca de hoti, care a jefuit Romania si care decide soarta unor oameni precum Mona Musca", a constatat Vanghelie.
Invizibil in sondaje Dupa cum cotidianul nostru a aratat deja, Ion Stefan a precizat la ultima conferinta de presa pe care a sustinut-o ca Partidul Conservator este format intr-o foarte mare masura din hoti si tilhari, iar despre consilierul local Picu Apostol Roman a spus ca este cel mai slab manager din intreaga istorie a Galatiului.
Inaltul functionar public a precizat ca sistemele de irigatii sunt in continuare devalizate de hoti, care fura dalele de beton si foliile protectoare din canalele de irigatii, insa autoritatile administratiei publice actioneaza impreuna cu politistii pentru a preveni furturile.
Ceilalti sunt niste hoti. Ne îndeamna sa votam DA pentru Basescu, da‘ asta înseamna ca o sa-l dea jos.
Geoana nu e implicat in administratia locala si nu stie ce se intampla langa independentul Sorin Oprescu, care sta langa o gasca de hoti".
De remarcat faptul ca deputatul, in comparatie cu alti fosti membri de partid care au preferat sa-si spuna nemultumirile in cadrul emisiunilor televizate, a preferat sa-l infrunte in mod direct pe Corneliu Vadim Tudor, pentru a-i atrage astfel atentia ca un partid nu mai poate merge la infinit in fata alegatorilor cu discursuri despre hoti si cei care l-au furat, ci trebuie prezentate programe si proiecte concrete referitoare la protectia sociala, dezvoltarea Romaniei si rezolvarea problemelor societatii.
Potrivit acestuia, masura de supraveghere in comun va fi luata in conditiile in care "tripleta PSD, PNL, UDMR, care are stcoala de hoti, i-a invatat pe membri cum sa fraudeze alegerile".
„Sa-i strangem pe hoti de pe strada!“.
Iuruc este unul dintre cei mai mari hoti de motorina condamnati vreodata in Constanta. Acum cativa ani, Nelu Iuruc a primit nu mai putin de 11 ani de puscarie dupa ce a furat din conductele Petrotrans fix 324 tone de motorina.
La sfarsitul saptamanii trecute, casa lui Lindsay Lohan a fost pradata. Din caminul actritei au fost furate cateva ceasuri si un seif de perete.
google-analytics.com