Cautare

8622 de rezultate pentru "fonduri europene transplant organe" (3.68 secunde)
Comitetul pentru Dezvoltare Rurala din cadrul Comisiei Europene are astazi pe ordinea de zi aprobarea Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), instrumentul prin care România poate accesa fonduri europene de circa opt miliarde de euro, pâna în 2013. „Programul este pe ordinea de zi pentru întrunirea de azi a Comitetului, iar masurile vor fi lansate în luna martie“, a declarat Gheorghe Albu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Cel putin asta e parerea organizatorilor Caravanei Avangarde, "Programe de finantare pentru IMM-uri, Fonduri structurale 2007-2013".
Guvernul va diminua bugetele la 16 institutii, inclusiv la Ministerul Educatiei, si va aloca fonduri suplimentare in principal pentru plata alocatiilor sociale, conform proiectului celei de-a doua rectificari bugetare din acest, potrivit Mediafax.
Companiile de asigurari, interesate de administrarea unor asemenea fonduri, nu contesta deciziile Comisiei, care va trebui sa-si dea acordul pentru difuzarea oricarui spot publicitar despre pensiile private. CSSPP va interzice administratorilor de fonduri de pensii facultative sa foloseasca sintagme de genul "rezultat garantat" sau "castig garantat", potrivit NewsIn.
Argumentele mele erau asemanatoare cu cele avansate de GEA, doar ca au subliniat pericolul reprezentat de investitiile probabile ale acestor fonduri pe piata de capital romaneasca, dar si pe bursele externe, unde preturile actiunilor erau - rastimpul scurs mi-a dat dreptate - infiorator de mult supraevaluate.
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a publicat saptamana trecuta prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020, document care stabileste modalitatea in care vor fi concentrate investitiile din Fondurile Europene Structurale si de Investitii, respectiv prezinta principiile implementarii efective a fondurilor in conformitate cu prevederile pachetului legislativ al Uniunii Europene.
romanii sunt mandrii de tara lor si sunt mandri ca sunt cetateni ai Uniunii Europene.
O viziune liberala, de dreapta, exprimata de Consiliul European si orientata spre scaderea cheltuielilor si adoptarea unor masuri de liberalizare accentuata a economiei europene, pe fondul diminuarii resurselor acordate masurilor de protectie sociala si o viziune de centru-stanga, oarecum populista, manifestata de Parlamentul European care lasa impresia ca ar fi adeptul unui buget cu cheltuieli sporite si cu implicatii pozitive in zona protectiei sociale.
Vizita efectuata ieri de Jonathan Scheele in judetul Constanta a constituit prilejul manifestarii publice a unui diferend existent intre seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania si Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean, respectiv Radu stefan Mazare, primarul Constantei, cu privire la motivele care au condus la sistarea finantarii si a executiei proiectului Pavilionului Expozitional.
Concentrat pe relatiile europene:
Amos News face cunoscuta pozitia Guvernului Romaniei cu privire la colaborarea inter-institutionala si reprezentarea Romaniei in domeniul Afacerilor Europene.
Leonard Orban, secretarul de stat in Ministerul Integrarii Europene (MIE) a declarat ca noul Cod incalca cerintele Uniunii Europene. ... Leonard Orban, secretar de stat in Ministerul Integrarii, a declarat ca noul Cod Fiscal incalca normele europene.
Prin EU Office BCR, banca ofera informatii privind institutiile europene, fiscalitatea, precum si piata unica europeana.
"Ineficienta in absorbtia de fonduri europene" Astazi as vrea sa ma refer la o problema importanta pentru romani si pentru economia romaneasca. Romania ar putea ramane fara 19,5 miliarde de euro din fondurile europene. ... Anuntul ii apartine ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban.
In primele 3 luni, Guvernul USL a reusit sa creasca rata de absorbtie a fondurilor europene de la 7,5% la 10%! ... Toate problemele constatate de institutiile europene in privinta fondurilor europene isi au originea in fraude si nereguli comise in anii anteriori, in guvernarea PDL.
Senatorul PSD Marius Sorin Bota a lansat catre Ministerul Fondurilor Europene o serie de propuneri care sa vina in sprijinul celor care depun proiecte pentru a fi finantate din fondurile europene, astfel incat rata de absorbtie a acestor fonduri sa creasca considerabil, apreciind in principal ca rata de accesare a fondurilor europene trebuie simplificata.
Senatorul Gheorghe Saghian a sustinut o declaratie politica intitulata "Atragerea fondurilor europene" , pe care o puteti citi in continuare. Atragerea fondurilor europene este un subiect intens dezbatut de foarte multe persoane, in medii numeroase.
30 dintre cei 37 de directori de deconcentrate doljene, rugati in urma cu doua saptamani de prefectul de Dolj sa vina cu idei de finantare prin fonduri europene a institutiilor pe care le conduc, nu au avut nici o initiativa.
Astfel, Biroul de Audit Intern va analiza si va propune masuri stiintifice pentru imbunatatirea fiecarui compartiment din compunerea CN ACN SA Constanta, in timp ce Biroul de Dezvoltare si Integrare Europeana are rolul de a eficientiza demersurile pentru accesarea de fonduri europene.
Toate bancile, firmele de consultanta si organismele de intermediere regionale pentru absorbtia fondurilor europene s-au asezat ieri la aceeasi masa pentru a-si spune pasurile si a gasi solutii in vederea obtinerii cat mai multor finantari comunitare.
google-analytics.com