Cautare

2016 de rezultate pentru "cristescu stefan suceava" (2.79 secunde)
Europarlamentarul Daciana Sarbu la cafeneaua politica a femeilor din USL Suceava Europarlamentara social-democrat Daciana Sarbu s-a intalnit sambata, la Suceava, cu membre si simpatizante ale USL, in cadrul unei actiuni politice organizate de liderii uniunii, se arata intr-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de presa al PSD Suceava.
Citeva grupuri financiare importante au prezentat autoritatilor sucevene o oferta de construire a unei autostrazi cu fonduri private pe traseul Siret-Suceava-Vatra Dornei.
Meelich, care se afla in judetul Suceava impreuna cu membri ai Trans-European Motorways (TEM) al United Nations Economic Commission for Europe (UNECE), a participat, vineri, in Punctul de Trecere a Frontierei Siret, la o intalnire cu autoritati ale regiunii Cernauti din Ucraina si ale judetului Suceava, unde s-a prezentat necesitatea infiintarii unui coridor de transport care sa lege Marea Neagra de Marea Baltica, prin Suceava si Cernauti.
Alexandra Ciubotariu din Brosteni, Suceava, este castigatoarea tonei de combustibil din promotia toamnei la Galeria Real. ... Ea a participat la tombola datorita insistentelor unui angajat din cadrul magazinului Jysk din Suceava.
Deciziile ministrilor tehnocrati afecteaza economia judetului Suceava. ... Domnule Presedinte, stimati colegi, doresc sa aduc in atentia dumneavoastra un aspect ce tine de anumite decizii ale ministrilor tehnocrati, acestea aducand prejudicii grave judetului Suceava.
Ilustrativ pentru politica sa de cadre este ca l-a angajat ca specialist financiar pe fostul prim-secretar UTC al judetului Bihor, Viorel Sabau, absolvent al Academiei PCR "stefan Gheorghiu”.
Printre oamenii de afaceri români care vor societatea se numara Stefan Vuza si fratii Emil si Marius Cristescu. ... Firme românesti, interesate de productia de avioane Alt pretendent, Inav SA Bucuresti, face parte din imperiul financiar al omului de afaceri Stefan Vuza.
Printre oamenii de afaceri români care vor societatea se numara Stefan Vuza si fratii Emil si Marius Cristescu. ... Firme românesti, interesate de productia de avioane Alt pretendent, Inav SA Bucuresti, face parte din imperiul financiar al omului de afaceri Stefan Vuza.
Este situata in satul cu acelasi nume, la 36 km de Suceava si la numai 4 km de centrul orasului Gura Humorului. Manastirea Voronet constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Stefan cel Mare.
Indiferent daca vin de pe strada Principatele Unite sau de pe Stefan cel Mare, soferii masinilor care se indreapta spre Valea Vlaicii trebuie sa dea prioritate la intersectia celor doua strazi.
Desi nu spune care este motivul indispozitiei care l-a apucat brusc, cert este ca Ion Stefan, presedintele Partidului Alternativa Ecologista, este mai suparat ca niciodata pe cel pe care l-a sustinut timp de aproape sase luni drept candidat la Primaria Galati.
Consilierul prezidential, Stefan Deaconu, eliberat din functie Presedintele Traian Basescu a semnat joi, 5 iulie, decretul prezidential prin care consilierul pe probleme juridice, Stefan Deaconu, nu va mai activa in cadrul Administratiei Prezidentiale incepand cu data de 25 iulie.
Asa cum rezulta din ultima actualizare a actionariatului, datata 25 iunie 1999, asociatii erau Friedman Andreas Ladislav (cetatean german), Stefan Ilinca, Doru Stanescu, Salame Badr (cetatean libanez), Ionel Ilinca, Radu Marin, Constantin Ilinca, Gabriel Scrieciu, General Comi SA (reprezentata prin Victor Bica), SIF Oltenia, SC Transcarpathia SA (reprezentata prin Gabriel Vladucu), GMB Titanic International Trading SRL si SC DOM VICTORIA SA.
Fostul deputat PSD Stefan Giuglea este in proces cu... ... Mai exact, la Cooperativa pe actiuni "Munca si Arta" conducerea a fost aleasa, potrivit lui Stefan Giuglea, nestatutar si nelegal.
Miercuri, 22 mai, ora 20:00, la Sun Sensations Beach Club (Sun Plaza), Stefan Stan, prima "Voce a Romaniei", va lansa "Povestea mea", primul sau album produs de Universal Music Romania.
Stefan Banica pregateste lansarea albumului Picat din Luna” si te invita la o sesiune de autografe si fotografii, vineri, 13 octombrie, de la ora 13:00, in mall Baneasa, Libraria Carturesti.
Stefan Banica pregateste lansarea albumului Picat din Luna si te invita la o sesiune de autografe si fotografii, vineri, 13 octombrie, de la ora 13:00, in mall Baneasa, Libraria Carturesti.
Stefan Banica EXPLICA LIPSA de la aniversarea Violetei si de la SEDINTA CU PARINTII Declaratia Andreei Marin, de ieri, de la Antena 1, in care spunea ca Stefan Banica a lipsit atat de la sedinta cu parintii a Violetei, cat si de la aniversarea acesteia, l-a deranjat pe artist care, astazi, in emisiunea "La Maruta", a oferit explicatii si chiar i-a batut usor obrazl fostei sotii ca incearca sa il puna intr-o lumina proasta.
Senat Calin Popescu Tariceanu (Bucuresti) Titus Corlatean (Bucuresti) Gabriel Oprea (Bucuresti) Dumitru Pelican (Bucuresti) Daniel Barbu (Bucuresti) Ecaterina Andronescu (Bucuresti) Victor Ciorbea (Bucuresti) Dan Voiculescu (Bucuresti) Catalin Croitoru (Bucuresti) Florian Popa (Bucuresti) Corneliu Dobritoiu (Bucuresti) Gabriel Mutu (Bucuresti) Ioan Cristina (Arad) Ion Popa (Arges) Serban Velca (Arges) Constantin Tamaga (Arges) Ionuti-Elie Zisu (Arges) Dragos Luchian (Bacau) Vasile Nistor (Bacau) Dan Tataru (Bacau) Damian Draghici (Bacau) Dorin Dobra (Bistrita-Nasaud) Ioan Denes (Bistrita-Nasaud) Doina Federovici (Botosani) Petru Mihailescu (Botosani) Viorel Grigoras (Botosani) Sebastian Grapa (Brasov) Viorel Chiriac (Brasov) Ioan Ghise (Brasov) Marius Niculoiu (Brasov) Ion Rotaru (Braila) Catalin Boboc (Braila) Doina Tudor (Buzau) Eugen Teodorovici (Buzau) Victor Mocanu (Buzau) Stefan Tomoiaga (Calarasi) Iulian Dumitrescu (Calarasi) Marius Nicoara (Cluj) Puiu Hasotti (Constanta) Alexandru Mazare (Constanta) Mircea Banias (Constanta) Nicolae Moga (Constanta) Mihai Fifor (Dolj) Florea Voinea (Dolj) Mario Oprea (Dolj) Mircea Geoana (Dolj) Cristiana Anghel (Dolj) Leonardo Badea (Dambovita) Sorin Rosca Stanescu (Dambovita) Valentin Calcan (Dambovita) Gheorghe Saghian (Galati) Paul Ichim (Galati) Eugen Durbaca (Galati) Niculae Badalau (Giurgiu) Lucian Iliescu (Giurgiu) Marian Pavel (Ialomita) Ion Toma (Ialomita) Varujan Vosganian (Iasi) Sorin Lazar (Iasi) Florin Constantinescu (Iasi) Mihaela Popa (Iasi) Marin Burlea (Iasi) Gabriela Firea (Ilfov) Nicolae Nasta (Ilfov) Darius Valcov (Olt) Mihai Nita (Olt) Dan Sova (Olt) Georgica Severin (Prahova) Daniel Savu (Prahova) Ion Luchian (Prahova) Stefan Oprea (Prahova) Augustin Mitu (Prahova) Neculai Bereanu (Suceava) Tiberiu Bradatan (Suceava) Ovidiu Dontu (Suceava) Mihai Neagu (Suceava) Nicolae Monanu (Teleorman) Crin Antonescu (Teleorman) Timotei Stuparu (Teleorman) Octavian Motoc (Tulcea) Trifon Belacurencu (Tulcea) Florian Coca (Valcea) Remus Nitu (Valcea) Marin Cotescu (Valcea) Petru Filip (Vrancea) Cristian Dumitrescu (Vrancea) Gheorghe Pop (Salaj) Matei Suciu (Timis) Ilie Sarbu (Timis) Doina Silistru (Vaslui) Gabriela Cretu (Vaslui) Nelu Tataru (Vaslui) UDMR Marko Bela (Mures) Lista este in curs de actualizare, aceasta putand fi completate dupa rezultatele definitive publicate de BEC si incheierea operatiunii de redistribuire a mandatelor.
Andrei Bobonete - Andrei Crangus, Ionut Popescu, Alex Olteanu, Raul Constantinescu, Cristi Opritoiu, Adrian Nichifor, Titi Serban, Andrei Dobre, Stefan Baiaram, Marius Sultan, Alex Garbita, Aurel Manciu, Hristos Vadasis, Ionut Simeanu, Florin Grigorascu, Mario Modora, Ionut Carstea.
google-analytics.com