republica.ro : Ura de dupa taste si experimentul Marinei Abramovic, femeia care s-a transformat de bunavoie intr-un obiect (Autoare: Ruxandra Burcescu)
Acum mai bine de 40 de ani, in 1974, artista Marina Abramovic a facut un experiment extrem de interesant intr-o galerie de arta din Belgrad. Intr-o sala goala a amplasat o masa pe care a asezat mai multe obiecte, printre care un trandafir, o pana, o pereche de foarfece, cuie, miere, parfum si un pistol incarcat, cu un singur glont. De asemenea, pe masa exista un set de instructiuni pentru public. Timp de sase ore, persoanele din public erau invitate sa foloseasca obiectele de pe masa in interactiunea cu artista care, la randul ei, se definea ca un obiect in acea seara. Impreuna cu instructiunile exista si un disclaimer prin care artista semnase ca isi asuma intreaga responsabilitate pentru orice ar fi urmat sa se petreaca si ca, din punct de vedere legal, niciunul dintre participantii la experiment nu va fi responsabil pentru cum va alege sa foloseasca obiectele de pe masa. Cand publicul a intrat in sala, Marina Abramovic ii astepta linistita si tacuta. Pe tot parcursul experimentului nu a scos niciun sunet. Initial, in primele doua ore, oamenii au gadilat-o cu pana, i-au dat sa manance struguri, au pulverizat parfum pe corpul ei. Ulterior insa, pe masura ce tensiunea crestea, publicul a inceput sa experimenteze si cu celelalte obiecte de pe masa. Au intepat-o cu spinii trandafirului. I-au rupt hainele si au taiat-o. Unul dintre participanti i-a gustat sangele. S-a ajuns pana in punctul care, spre final, o persoana din public a luat pistolul incarcat de pe masa si l-a indreptat catre fata Marinei, tinand degetul pe tragaci. Din fericire, a fost deturnat de ceilalti participanti la experiment care nu erau pregatiti sa mearga atat de departe. La finalul celor sase ore, Abramovic s-a ridicat si s-a indreptat catre cei prezenti. Fara exceptie, toate persoanele care au luat parte la experiment au fugit in acel moment. Confruntati cu umanizarea obiectului pe care il folosisera, toti cei prezenti au ales fuga de responsabilitatea etica.
Ce a vrut sa demonstreze artista prin acest experiment la limita? Cruzimea umana inerenta? Faptul ca sub stratul superficial de educatie si civilizatie exista primordialul orientat catre violenta? Ca, desi nu suntem pregatiti sa acceptam, raul face parte din natura umana? Posibil toate acestea, dar dincolo de aceste teorii, este mai important sa retinem o declaratie a artistei in legatura cu cele intamplate la Belgrad in 1974.
- Daca ii dai unui om o drujba, vei sfarsi prin a-l provoca, spune artista intr-un interviu pentru The Guardian.
Iar aceasta fraza este cheia pentru descifrarea experimentului de la la Belgrad. Dincolo de teoriile despre raul inerent, despre cruzime si violenta, mai importanta este provocarea - suntem capabili de a face rau atunci cand suntem provocati. Adica atunci cand avem toate instrumentele la indemana si nimic care sa ne constranga, in afara de propria moralitate. Iar moralitatea functioneaza cat timp percepem umanul. In momentul in care obiectivam omul din fata noastra, moralitatea nu mai constrange deoarece nu este nimic imoral in a folosi un obiect. 40 de ani mai tarziu, experimentul Marinei Abramovic a ajuns global. Traim in el in fiecare zi. Avem contextul, provocarea si pistolul. Doar ca nu exista un singur glont, la fel cum nu exista nici cei care sa ne opreasca din a apasa tragaciul. Fumatori vs. nefumatori, sustinatori ai drepturilor pentru persoanele homosexuale vs. Coalitia pro Familie, sustinatori ai unui partid politic vs. sustinatorii altui partid, pro avort vs. pro-life etc. Exemplele pot continua, dar cred ca v-ati facut o idee. Contextul, galeria de arta din Belgrad, este internetul. Acesta este locul in care devenim judecatori, procurori si calai si apasam tragaciul in fiecare zi. Acesta este locul in care umanul devine obiect, iar cuvintele arme. De fiecare data cand apare un eveniment care genereaza pareri diferite, ia nastere ura. O ura viscerala, homicidala, exprimata cu voluptate. Iar aceasta ura este principalul factor care impiedica invatarea. Aceasta ura ne face sa ne izolam in bule in care au acces doar oamenii care ne impartasesc opiniile. Suntem socati cand cineva care nu apartine microuniversului propriu are o parere diferita pentru ca, nu-i asa, toti pe care ii cunoastem cred acelasi lucru. Mai departe, aceasta ura propulsata in exterior ajunge la tinta, dar nu convinge pe nimeni. Incranceneaza si produce indivizi care nu isi vor exprima opiniile in mod clar pentru a nu fi supusi oprobriului, dar care, in intimitatea oferita de o cabina de vot sau de o semnatura, vor actiona nu atat pentru a-si sustine o idee, cat pentru satisfactia de a face fix acel lucru pentru care si-au primit portia de ura, intocmai precum angajatul tacut pe care seful il terorizeaza si il ironizeaza constant si care se razbuna atunci cand vine HR-ul cu formularul de evaluare. Va intrebati de unde radicalismul global din ce in ce mai prezent in vietile noastre? Va intrebati cum de indivizi imprevizibili in sensul negativ al cuvantului, radicali si ingrijoratori acced in pozitii de putere? Ei bine, ura este raspunsul. Acesti indivizi vin pe un val al urii care produce doua efecte: genereaza o sustinere incrancenata, pe de o parte, iar pe de alta elimina dezbaterea si, ca atare, invatarea. Astfel ia nastere un teren extrem de fertil pentru acesti lideri a caror popularitate nu este decat efectul de bumerang al urii. Dezbaterea presupune disponibilitatea de a-l asculta cu adevarat pe celalalt, chiar daca esti inclinat sa il contrazici initial. Insa, prin natura ei, dezbaterea inseamna sa nu stii daca il vei contrazice sau nu pe omul din fata ta inainte ca el sa deschida gura. Si tocmai de aceea o dezbatere reala este extrem de valoroasa deoarece ea are potentialul de a te ajuta sa vezi partea ascunsa a lunii - lumea prin ochii celui care iti vorbeste. Insa in momentul in care fetisul pentru propriile idei este mai puternic decat disponibilitatea de a invata, decat dorinta de a experimenta cu sine si de a explora mentalitati opuse principiilor tale de viata, atunci ia nastere hate-speech-ul. Atunci suntem intr-o galerie mica de arta din Belgrad si tinem pistolul in mana, repetandu-ne obsesiv ca de partea cealalta a pistolului nu se afla un om, ci un obiect. Un fumator. Un gay. Un homofob. Un postac.

Sursa: republica.ro