Compania Dell are deja multe idei indraznete ca asamblator de sisteme si isi adauga inca una pe lista: sisteme Alienware si Dell XPS cu unitati de stocare de 1TB, dupa cum informeaza site-ul ITzone.ro. Sistemele sunt primele care vor folosi acest drive imens, marca Hitachi, primul din lume care a atins aceste capacitati de stocare.
Hitachi spune ca drive-ul merge la 3Gbps, 7200 RPM, pe interfata SATA. Modelul poate citi la 8,5ms si poate scrie la 9,2ms. O data cu aceste drive-uri si sistemele care le vor folosi primele, Dell anunta un sistem de stocare video on line pe durata garantata de 50 de ani, numit StudioDell, care va fi disponibil gratuit. Este o miscare de marketing, caci videourile vor fi tinute pe noile drive-uri Hitachi de 1TB.
Samsung: NAND de 8GB
Imagineaza-ti un telefon cu memorie de 8GB. Samsung are deja un astfel de model. MoviNAND este noul tip de memorie high-density construita in tehnologia de 50nm. Un astfel de modul de 8GB are 4 memorii flash de tip NAND de 16Gb, un controller MMC si firmware asociat.
Samsung a anuntat ca prin acest nou modul a dublat capacitatea, reducand si dimensiunile cu 10-20%. Productia de masa va incepe pana la sfarsitul anului, iar produsul va fi orientat catre telefoanele multimedia si dispozitivele GPS. Interfata MMC este mult mai simplu de utilizat, asa ca in curand vom avea toti cate un telefon cu un spatiu imens de stocare.
Digg.com are un milion de conturi
Site-ul www.digg.com a atins cifra de 1 milion de conturi, ceea ce reprezinta o crestere de cinci ori in decurs de un an. In martie 2006, site-ul se bucura de numai 200.000 de conturi. Pentru a pune lucrurile in perspectiva, MySpace primeste 250.000 de conturi pe zi. Creatorul digg.com, Kevin Rose, care a realizat site-ul in 2005 cu numai 200 de dolari, este unul dintre pionierii noii revolutii web 2.0.
Nintendo anunta noi titluri
Wii este pe val pe toate continentele si Nintendo incearca sa ridice noul lor hit si mai sus. Compania a anuntat proiectele ce vor fi lansate anul acesta. In aprilie, posesorii de Wii se vor putea juca Super Paper Mario si Mario Party 8, iar in iulie, Pokemon Battle Revolution si Big Brain Academy. Pokemon va fi primul joc care va folosi conectivitatea Wi-Fi cu Nintendo DS.
Cat despre Opera, browser-ul care este deja disponibil in Japonia si Europa, el va fi lansat si in America pe 4 iunie. In alta ordine de idei, si Nintendo DS va primi cateva titluri noi cat de curand, printre care Pearl, Pokemon Diamond si Harvest Moon.