estiri.ro - Stiri

Cauta in



RSS
 Stiri / Sport / Fotbal extern
Doua echipe romanesti in Liga Europa: Steaua Bucuresti Ajax Amsterdam si CFR Cluj Inter Milano
Doua echipe romanesti in Liga Europa:  Steaua Bucuresti  Ajax Amsterdam si CFR Cluj  Inter Milano
Partida Ajax Amsterdam - Steaua va incepe la ora 20:00, iar Inter Milano - CFR Cluj se va disputa de la ora 22:05, ambele putand fi urmarite in format LIVE TEXT pe RTV.NET. De asemenea, meciurile sunt transmise in direct de DigiSport 1 si DolceSport 1.
RTV.NET: Asaltul Europei. Steaua si CFR Cluj intra astazi in focurile Ligii Europa, la Amsterdam si Milano

Steaua si CFR Cluj disputa joi primele partide in 16-imile de finala ale Ligii Europa. Ros-albastrii vor juca de la ora 20:00, la Amsterdam, cu Ajax, iar CFR evolueaza de la ora 22:05, pe San Siro, cu Inter Milano. Ambele intalniri vor putea fi urmarite in format LIVE TEXT pe RTV.NET.
La fel ca anul trecut, Steaua incepe oficial sezonul fotbalistic impotriva unei formatii olandeze, iar daca in 2012 Twente Enschede se infatisa in fata ros-albastrilor, acum Ajax Amsterdam este formatia care li se opune in 16-imile de finala ale Ligii Europa.
Asteptarile stelistilor sunt enorme, iar antrenorul Laurentiu Reghecampf a gandit cantonamentele de iarna in mod special pentru dubla cu "lancierii", rupandu-i pe fotbalistii sai de realitatile interne. Lotul a plecat in data de 27 ianuarie in Antalya, iar intoarcerea in Bucuresti este prevazuta dupa meciul de la Amsterdam.
In planul pregatirii si al achizitiilor rezultatele Stelei au fost sub asteptari. Bilantul in amicale a fost de doua victorii (2-0 cu Dinamo Kiev, 3-1 cu Slovan Bratislava), trei egaluri si cinci infrangeri, iar randurile au fost intarite doar cu Gabriel Iancu (Viitorul Constanta), Cornel Rapa (Otelul Galati) si Leandro Tatu (liber de contract). In consecinta, casele de pariuri nu sunt prea increzatoare intr-un succes al Stelei la Amsterdam, victoria echipei noastre fiind cotata cu 6,5, in timp ce succesul gazdelor are o cota de 1,57.
In ceea ce o priveste pe Ajax, a disputat deja cinci meciuri oficiale in acest an, bilantul fiind de trei victorii, un egal si o infrangere. In acest sezon, mai mult decat oricand, gandurile "lancierilor" se indreapta catre finala Ligii Europa, din data de 15 mai, batalia decisiva pentru trofeu urmand sa se dea chiar pe stadionul lor, Amsterdam ArenA.
Anul acesta Steaua este insotita in periplul sau european de CFR Cluj, care dupa un sezon excelent in grupele Ligii Campionilor a obtinut dreptul de a juca in primavara Europa League. Campioana Romaniei iese si ea slabita din pauza de iarna, dupa ce a vandut doi dintre jucatorii pe baza, pe Sougou (la Marseille) si Rafael Bastos (la Al Nassr). Au fost adusi doi jucatori din Italia, Maah (Cittadella) si Nwankwo Obiora (imprumutat de la Parma), insa cum antrenorul Paolo Sergio a pregatit in secret dubla cu Inter Milano, din 16-imile Ligii Europa, nu se stie cum s-au integrat acestia in planurile sale tactice.
Pentru Inter, meciul de pe San Siro este al 17-lea disputat in fata unei formatii din Romania, italienii fiind neinvinsi in ultimele sapte dispute contra formatiilor din tara noastra (ultimul succes al unei formatii romanesti dateaza din septembrie 1984, cand Sportul Studentesc i-a invins pe nerazzuri cu scorul de 1-0, la Bucuresti). Este meciul care l-ar putea aduce pe Cristi Chivu in premiera in postura de adversar al unei formatii romanesti, la aproape 14 ani de cand fostul capitan al nationelei Romaniei s-a transferat in strainatate. Partida de la Milano va fi condusa de un arbitru de care Stelei nu-i face placere sa-si aminteasca, grecul Michael Koukoulakis, care in toamna a oficial la centru in intalnirea pe care ros-albastrii au pierdut-o acasa, cu 1-5, in fata lui VfB Stuttgart.
Partida Ajax Amsterdam - Steaua va incepe la ora 20:00, iar Inter Milano - CFR Cluj se va disputa de la ora 22:05, ambele putand fi urmarite in format LIVE TEXT pe RTV.NET. De asemenea, meciurile sunt transmise in direct de DigiSport 1 si DolceSport 1.
(Joi 14.02.2013 13:30, Mireille Astrid POPA) © estiri.ro
 Alte articole din aceasta categorie
Echipele vor putea efectua cate 5 schimbari pe durata unei partide (08.05.2020)
Declaratiile lui Dan Petrescu dupa meciul victorios: CFR Cluj - Rennes 1-0 (08.11.2019)
Misiune iposibila pentru CFR Cluj la Praga (27.08.2019)
Romania - Insulele Feroe 4-1, in preliminariile Euro 2020 (27.03.2019)
Modificari revolutionare pentru urmatorul sezon in Liga 1 (19.02.2019)
Dupa 20 de ani: Franta este noua CAMPIOANA MONDIALA! (16.07.2018)
Finala CM-2018: FRANTA-CROATIA, azi, la Moscova, in direct de TVR 1 si TVR HD (15.07.2018)
CM Fotbal: Belgia Anglia 2-0 (15.07.2018)
Finala mica a Cupei Mondiale 2018: Belgia - Anglia, sambata 14 Iulie 2018, ora 18,00, pe TVR1 si TVRHD (14.07.2018)
CM 2018: Croatia s-a calificat in finala CM, dupa ce a invins Anglia cu 2-1 in semifinala! (13.07.2018)
 CURS VALUTAR
Luni 20.09.2021
1 EUR 4.9481 lei +0.02%
1 USD 4.2275 lei +0.66%
1 HUF 0.0140 lei -0.60%
1 RUB 0.0576 lei -0.35%
1 BGN 2.5299 lei +0.02%
1 MDL 0.2382 lei
1 Gr. AUR 239.0731 lei +0.20%
Toate valutele
Luni 20.09.2021, BNR
Interviu / Exclusiv
Florian Mihailescu: Am venit cu trei lucrari la Salonul de Arta Religioasa si Restaurare de la Muzeul Satului Dimitrie Gusti!

Florian Mihailescu: Am venit cu trei lucrari la Salonul de Arta Religioasa si Restaurare de la Muzeul Satului Dimitrie Gusti!

Ultimele cautari
rezultate titularizare bistrita
clatite
aura
valeriu
rezultate suplinire geografie 2010
accidente rutiere 20 11 2009 in brasov
creatii genti
accident rutier in cumpana
giurgea cornel
horoscop azi
Top cautari
accident
antena
pro
rezultate
telefonul telespectatorului la protv
thea botezatu
lista
isj satu mare posturi propuse pentru restrangere
accidente rutiere 2010 cluj bihor
rezultate titularizare educatoare bucuresti 2011
Reteaua de siteuri

© 2002 - 2021 estiri.ro. Toate drepturile rezervate.
gazduire siteuri
gazduit de fhr.ro
Pagina generata in 0.0475 sec.