LUMINA: Romania, in fruntea Consiliului Uniunii Europene(Autoare: Cristina Zamfirescu)
Clasata in mod constant printre tarile cele mai proeuropene, de la aderarea sa la Uniunea Europeana (UE) in 2007, Romania preia peste cateva zile presedintia Consiliului UE, urmand sa detina, in urmatoarele 6 luni, un rol-cheie in impulsionarea si organizarea negocierilor intre cele 28 de state membre ale Uniunii. Si aceasta, intr-o perioada nu tocmai linistita - iesirea Marii Britanii din UE, alegeri europene. Dar, in acelasi timp, este si o oportunitate de a contribui la pastrarea unitatii europene si la consolidarea proiectului european. Bucurestiul va detine pentru prima data, incepand cu 1 ianuarie 2019, presedintia semestriala a UE, intr-o perioada dificila pentru Uniunea Europeana, care se va confrunta cu iesirea Marii Britanii din Uniune, cu negocieri privind viitorul buget comunitar si cu alegeri europene care se asteapta sa consfinteasca ascensiunea partidelor eurosceptice. Presedintele Romaniei, dl Klaus-Werner Iohannis, a declarat:
- Exercitarea de catre Romania a primei sale presedintii a Consiliului UE va reprezenta un moment foarte important pentru tara noastra, o oportunitate de a contribui la pastrarea unitatii europene si la consolidarea proiectului european, iar unul dintre obiectivele mandatului Romaniei este demararea cat mai rapida a negocierilor privind relatiile viitoare dintre Uniune si Marea Britanie.
Consiliul Uniunii Europene reprezinta guvernele statelor membre si este format din ministrii de resort sau secretarii de stat din fiecare tara UE. Fiecare stat membru al Uniunii detine presedintia prin rotatie pe o perioada de sase luni. Impreuna cu Parlamentul European, Consiliul este principalul organism cu putere decizionala al Uniunii Europene, conform www.consilium.europa.eu.
Consiliul se intruneste in diferite formule la nivelul ministrilor sau secretarilor de stat din statele membre, in functie de tematica care urmeaza sa fie discutata. Presedintia rotativa organizeaza si conduce toate reuniunile Consiliului Uniunii Europene, exceptie facand Consiliul Afaceri Externe, si este responsabila de implementarea hotararilor luate de Consiliu privind legislatia europeana, asigurarea continuitatii in ce priveste agenda Uniunii Europene, procesele legislative si cooperarea intre statele membre. Peste 150 de grupuri de lucru si comitete, formate din oficiali ai tuturor statelor membre, sprijina activitatea ministrilor care analizeaza propunerile in diferitele configuratii ale Consiliului UE.
Romania a preluat deja, prin ministrii de resort, presedintia Consiliului ministrilor mediului, presedintia Consiliului Afaceri Generale (care reuneste ministrii pentru afaceri europene), presedintia Consiliului Justitie si Afaceri Interne (care reuneste ministrii europeni de justitie), presedintia Consiliului pe domeniul sanatate (care reuneste ministrii europeni ai sanatatii).
- Astfel, in domeniul mediului, incepand din data de 1 ianuarie 2019, pentru o perioada de 6 luni, ministrul roman al mediului va prezida si coordona lucrarile Consiliului ministrilor mediului, cu sprijinul Secretariatului General al Consiliului, si va avea ca teme prioritare: schimbarile climatice, dezvoltarea durabila, biodiversitatea si managementul apelor.
- In domeniul afaceri generale, cateva din dosarele care vor fi pe masa presedintiei romane a Consiliului Uniunii Europene sunt cel al extinderii Uniunii Europene, dar si Cadrul Financiar Multianual 2021-2027. Potrivit ministrului delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, care va conduce, in urmatoarele 6 luni, Consiliul Afaceri Generale, Romania este pregatita sa mentina acelasi ritm sustinut al discutiilor referitoare la noul buget al Uniunii pentru realizarea de progrese consistente.
- In domeniul justitie si afaceri interne, viitoarea presedintie a Romaniei are ca prioritati: avansarea negocierilor referitoare la propunerea de Regulament privind probele electronice in materie penala si obtinerea abordarii generale asupra propunerii de Directiva din acelasi pachet legislativ; finalizarea dosarului privind Regulamentul Bruxelles II bis; numirea procurorului-sef european si consolidarea recunoasterii reciproce in materie penala.
- In domeniul sanatatii, programul presedintiei romane cuprinde 5 teme prioritare care se refera la rezistenta antimicrobiana, vaccinarea, accesul egal la medicamente al pacientilor din UE, mobilitatea pacientilor si sanatatea digitala (eHealth).

(Sursa: ziarullumina.ro)