theprjournal.com: Discretia unui actor: Marius Manole (Autor: Alexandru Catalan)
Marius Manole: Cel mai bun an e cel pe care reusesc sa-l duc pana la capat sanatos
Marius Manole nu-si imparte viata in ani buni (cu premii) si ani prosti (fara premii). Isi doreste ca fiecare sfarsit de an sa-l prinda sanatos. Doar atunci considera ca a avut un an bun. La 38 de ani pe care i-a implinit in octombrie, Marius Manole este genul de actor pentru care nu s-a inventat termenul de vacanta. Nici macar cel de concediu medical. Mort-copt, trebuie sa urce pe scena daca programul zilei ii impune acest lucru. Ca sa nu mai vorbim de zilele in care pur si simplu nu are chef nici de teatru si nici de Maria Sa, spectatorul. Uneori, Marius Manole n-are chef nici macar sa-si faca siesi pe plac. Si nici n-ar fi de mirare dat fiind ca in 24 de ore i se poate intampla sa aiba un spectacol la matineu la National, repetitii la pranz la Metropolis, o ultima lectura undeva in jurul orei 17:00 la Bulandra, pentru a incheia ziua cu un spectacol de ora 22.00, pus in scena intr-un spatiu particular din Centrul Vechi al orasului. Ceea ce pentru cei mai multi dintre colegii sai ar fi un motiv de disperare si de stres, pentru el pare un fel de combustibil care-i asigura functionarea aproape in orice conditii. An dupa an, stagiune dupa stagiune, Marius Manole se arunca intr-un carusel pentru care multi dintre colegi il invidiaza, dar care-l pune in situatia de a juca peste 20 de roluri in 9-10 luni. Stie mereu care-i sunt atuurile: atitudinea fata de munca si fata de meseria pe care si-a ales-o, dar si o anumita tarie interioara pe care a furat-o de la colegii de scena mai in varsta. Model in meserie? Mai degraba e tentat sa spuna ca n-a avut asa ceva. In urma cu cativa ani, a realizat pentru televiziunea publica portretul-robot al actorului:
- Un specimen destul de dificil si un animal destul de scarbos. Nu rezista in haita daca nu are un sef foarte puternic.
Pare ca portretul-robot al actorului nu l-a schimbat nici pana azi. Poate asa se explica de ce nu se da in vant dupa faptul ca a devenit un actor cunoscut, dupa cum recunoaste cu usurinta ca intre teatru si film nu sta niciodata pe ganduri atunci cand voteaza cu ambele maini prima optiune. Si asta fiindca a simtit ca e cel mai prost actor de film, cum se autocaracterizeaza, dar si pentru ca teatrul il poate implini intr-un alt fel, unul special, poate mai mult decat intalnirea cu propriul seaman. A simtit asta inca de cand era mic. Si-a autoanalizat chiar si pasiunea pentru teatru, ba chiar a pus sub lupa realitatea vietii sale dupa care a ajuns sa petreaca mai multe ore pe scena decat acasa. Pentru ca, nu-i asa, poate trai actorul roman din munca sa? Sau, mai degraba e un biet muritor de foame? Rezultatul?

A fost si a ramas genul de om, ce are in gusa are si-n capusa

Chiar si atunci cand se incorporase in tabara vegetarienilor si lesina de foame pe langa zidurile interioare sau exterioare ale teatrelor unde trebuia sa dea tot ce era mai bun in el. Sau cand a urcat pe scena, la Sibiu, cu aproape un deceniu in urma si, tinand o cutie de bere in mana, s-a oprit din joc si le-a decretat pe loc, direct, celor prezenti, ca este cel mai prost spectacol in care jucase pana atunci. In schimb, stie ca ii place sa observe oameni si locuri. Cvasipermanent! Si mai nou, viata de fiecare zi, cu bune si cu rele. Dupa cum isi aplica regula potrivit careia trebuie sa fie atat de umil incat sa uite deseori de sine, de laudele care se inghesuie in jurul urechilor si inimii sale dupa aproape fiecare spectacol. Recunoaste ca intr-un fel si atmosfera familiala l-a pregatit pentru asta, fiindca ai lui nu l-au laudat nici prea mult si nici prea tare. Ai lui sunt oameni obisnuiti si muncitori, poate prea obisnuiti cu munca, dar sigur veniti dintr-o lume in care trebuie sa faci multe lucruri iesite din comun pentru a atrage celor din jur atentia asupra ta. Asa se face ca in ultima clasa de liceu, la Iasi, cand a inceput efectiv sa joace, nu si-a facut mari sperante in reusita la facultatea de teatru din oras. Unde a intrat, cu voia destinului, ultimul pe lista! Blestemul teatrului i s-a lipit definitiv pe frunte si in inima, chiar daca a fost pe punctul de a rata clasa finala a liceului si Bacalaureatul, din cauza absentelor (mergea la teatru, la repetitii, la lungi si interminabile discutii). Tatal sau, om pragmatic, ii gasise deja un post de motostivuitorist in fabrica unde lucra. Ieseanul Marius Manole, care si-a pastrat accentul de moldovean (desi il ascunde ca nimeni altul) si inclinarea pentru mancarurile grase, s-a indragostit din prima clipa de Bucuresti si de Teatrul National. Tot aici a cochetat o vreme si cu coregrafia, dar tot teatrul a invins in cele din urma. Scena este marea sa iubire. Atat de mare, incat n-a iesit de sub vraja ei ca sa-si descopere jumatatea, asa cum facem cei mai multi dintre noi, pentru acea femeie si frumoasa, si desteapta, si devreme acasa, care sa-i devina partenera de viata. Dupa cum ne asigura si de faptul ca nu va parasi niciodata tara. Fie si din simplul motiv, usor de depasit, ca nu stie bine nicio limba straina. Dar si pentru ca anul 2016 i-a adus cea mai importanta distinctie teatrala, cea acordata de Uniunea Teatrala din Romania, la categoria actorului in rol secundar, pentru rolurile batranei apatice si al actorului din spectacolul Intre noi e totul bine, jucat pe scena Teatrului National Ion Luca Caragiale din Bucuresti.

The PR Journal: Anul acesta ai spart gheata la Gala UNITER. Asteptai de ceva timp acest premiu? Este cel mai bun an din cariera ta?
Marius Manole: Anul acesta nu a fost doar primul Premiu UNITER (nota red. - Marius Manole a primit in mai, la Oradea, premiul pentru Cel mai bun actor in rol secundar pentru Batranica/Actorul din spectacolul Intre noi e totul bine, jucat la TNB), ci si cel al radioului public, pentru cel mai bun rol masculin (nota red. - in iunie, la Bucuresti, Marius Manole a fost premiat, in cadrul Festivalului International de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, pentru rolul Piotr Ilici Ceaikovski in spectacolul Ceaikovski de Nina Berberova). Dar pentru mine, nu asa se impart anii: cei buni, cu premii, cei rai, fara premii. Pentru mine, anul cel mai bun este cel care ma surprinde, de fiecare data, in seara lui 31 decembrie, in postura de om sanatos.

( Interviul integral poate fi citit in varianta print a revistei The PR Journal. )