Google celebreaza inceperea Jocurile Olimpice de Iarna 2018 printr-un doodle special. La aceasta competitie participa peste 2.900 de sportivi, dintre care 28 sunt romani. Jocurile Olimpice de Iarna vor fi desfasurate intre 9 si 25 februarie, la 30 de ani dupa JO de vara de la Seul, din 1988. Orasul PyeongChang a obtinut, la 6 iulie 2011, dreptul de organizare a Olimpiadei albe dupa ce si-a depus candidatura de trei ori consecutiv, in 2010, 2014 si 2018, potrivit site-ului Comitetului Olimpic si Sportiv Roman. PyeongChang este un district aflat in partea de nord-est a Republicii Coreea, din provincia Gangwon. Orasul se afla in preajma Muntilor Taebaek si se afla la 180 de kilometri est de capitala tarii, Seul. Localitatea se afla la 700 metri inaltime fata de nivelul marii si este un loc prielnic pentru pasionatii sporturilor de iarna.