Bogdan Tiberiu Iacob se intreaba pe Inpolitics: "Tismaneanu returneaza un premiu. Urmeaza si mobila confiscata de la evrei? ".
'Politologul Vladimir Tismaneanu a anuntat, azi, ca a decis sa returneze premiul "Ion I.C.Bratianu", primit in 2001 de la conducerea PNL, el declarand ca "formarea iminenta a unei "Aliante de Stanga-Dreapta" care sa includa si PSD-ul condus de Victor Ponta, anuleaza, din punctul meu de vedere, credibilitatea actualei conduceri PNL din perspectiva autenticelor valori liberale".
Dupa acest gest, lui Tismaneanu nu ii mai raman multe lucruri de returnat, dar intre cele cate sunt, totusi, se numara o serie de opere de arta si piese de mobilier de mare valoare, care ar trebui sa se intoarca la adevaratii proprietari.
Nu o spunem noi, ci o spune fostul secretar general al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, dar si cercetator la CNSAS, Lucia Hossu Longin. Acesta a facut o dezvaluire socanta, in februarie anul trecut, intr-o scrisoare deschisa adresata Parlamentului:
"De curand, am descoperit intr-un dosar al CNSAS cu titlul "Patrimoniu" (pe care il voi publica), cum familia Tismaneanu si-a mobilat casa cu mobilier si valori de arta confiscate de la fostii detinuti politici, de la evreii si germanii vanduti de regimul comunist. Cu averea lor furata au fost pricopsiti securistii, demnitarii comunisti si uneltele lor. Este ceva dureros, inacceptabil, in lista celor "improprietariti", care apar in documentul "Patrimoniu", si in odraslele lor care azi condamna comunismul. Este o situatie care duce la incompatibilitate morala, chiar daca se spune ca fiii nu trebuie sa fie responsabili pentru faptele parintilor lor" mai scria cunoscuta realizatoare TV si cercetatoare.
Acum, daca Tismaneanu tot a decis sa returneze premiul amintit, poate nu ar strica sa se dea publicitatii, in fine, si lista celorlalte bunuri pe care le-ar mai avea de returnat, pentru a-l ajuta sa elimine orice suspiciuni care ar putea plana, in viitor, asupra persoanei sale. '