Cristinei Samoila, propunerea PSD pentru sefia Casei Judetene de Pensii (CJP) Constanta, nu-i va fi greu sa conduca institutia pentru ca lucreaza in cadrul acesteia de ani buni. De altfel, Samoila este in prezent parte a Serviciului de Plati din cadrul CJP, dupa ce a “cochetat” o perioada cu Serviciul Relatii Publice. Cu privire la faptul ca va fi inlaturat din functie chiar de catre un subordonat, Oscar Benes (foto), actualul director executiv al Casei de Pensii Constanta, a declarat, pentru cotidianul “Replica”, faptul ca “nici Barack Obama nu era cunoscut de catre americani, inainte de a deveni presedintele SUA”, facand referire la faptul ca viitoarea sefa a institutiei nu s-a bucurat de notorietate pana in prezent. Pe de alta parte, exista posibilitatea ca Benes sa ramana director adjunct al institutiei, avand in vedere ca Radu Mazare, presedintele PSD Constanta arata ca institutiile pesediste vor avea directori adjuncti din PD-L. De altfel, Oscar Benes nu a apucat sa se bucure prea mult timp de scaunul directoral al institutiei, caci dupa o lunga perioada in care a fost suspendat, reinstalat in functie in decembrie 2008, va parasi din nou postul. (Ionut ZAGONEANU)