B1TV informeaza: Victor Ponta, scrisoare deschisa catre Mihai Razvan Ungureanu: Constat cu dezamagire absenta premierului de la Consiliul European

Presedintele PSD, Victor Ponta, i-a transmis, joi, premierului Mihai Razvan Ungureanu o scrisoare deschisa, in care isi manifesta dezamagirea privind absenta acestuia de la Consiliul European de la Bruxelles, potrivit Mediafax.Acesta arata ca Romania ar fi fost mai bine reprezentata daca ar fi fost si premierul prezent, nu doar presedintele Traian Basescu.
"Constat cu dezamagire absenta dumneavoastra, ca prim-ministru al Romaniei, de la Consiliul European de la Bruxelles din aceste zile, eveniment la care participa doar presedintele Traian Basescu. Consider ca Romania ar fi fost mai bine reprezentata la acest nivel, precum si cu ocazia semnarii acestui tratat interguvernamental daca ar fi fost prezent si primul-ministru in functie", spune Ponta. Liderul PSD a adaugat ca va sustine anumite propuneri de modificari legislative si constitutionale, astfel incat sa se elimine confuzia cu privire la modul in care Romania este reprezentata la nivel international.
"Astfel de modificari sunt absolut necesare pentru a clarifica relatiile politice interne, precum si pentru a da coerenta si credibilitate reprezentarii Romaniei in strainatate. Sunt modificari pe care sper sa le sustineti si dumneavoastra, domnule prim-ministru, pentru intarirea institutionala a Romaniei", mai spus Victor Ponta.