Potrivit unei analize a Institutului pentru Politici Publice aparuta pe site-ul www.ipp.ro/cummuncescparlamentarii, deputatul PSD Victor Ponta conduce in topul chiulangiilor alesi pe liste la Camera Deputatilor, in circumscriptia electorala Gorj.
Institutul pentru Politici Publice a realizat o analiza a activitatii membrilor Camerei Deputatilor si mai multe clasamente ale participarii la votarea nominala a proiectelor de lege, precum si a modului in care au votat alesii, in functie de apartenenta si loialitatea fata de formatiunea politica pe listele careia au candidat. Potrivit site-ului www.ipp.ro, baza de date contine informatii de contact ale deputatilor din actualul Parlament al Romaniei, datorita faptului ca anumite informatii sunt mult mai accesibile la nivelul Camerei Deputatilor. Specialistii Institutului pentru Politici Publice au urmarit activitatea pe saptamani a deputatilor, perioada vizata fiind actuala legislatura. Intre deputatii gorjeni, diferentele sunt majore, in ceea ce priveste prezenta la vot, in special intre cei aflati la putere si in opozitie. In timp ce deputatii aflati la putere sunt mai activi si pentru ca trebuie sa asigure votul pentru trecerea proiectelor de lege, deputatii opozitiei au o viteza in minus sau chiar doua.
Victor Ponta, un deputat prea grabit
Autorii analizei au efectuat un clasament al celor 331 de deputati, intre care se regasesc si cei sase alesi locali din Gorj, pe listele Camerei Deputatilor. Pe un dezonorant loc 326 se afla deputatul PRM Petre Popeanga, cu o prezenta la vot de 1,9%. Pozitia respectiva este justificata insa, avand in vedere faptul ca Popeanga este europarlamentar si nu poate sa fie prezent la lucrarile Camerei Deputatilor. In topul chiulangiilor din Gorj care presteaza la Camera Deputatilor se afla pesedistul Victor Ponta. Acesta ocupa locul 190, cu o prezenta la vot de 46,3%. Deputatul PPCD, Ion Stoica, se afla pe locul 143 cu 57,8% prezenta la votare, iar locul 100 este ocupat de penelistul Sorin Marian Paveliu, o prezenta de 66,4%. Pantelimon Manta, ales pe listele Partidului Conservator, se situeaza pe locul 80, cu 72,9% prezenta la vot. Cel mai harnic pana in prezent este pedistul Marcel Laurentiu Romanescu care a ajuns pe locul 18, cu 86,7%. Romanescu are si cel mai bun procent de loialitate fata de votul cerut de propriul partid, respectiv 98,5% (locul 31 in clasamentul general).