Camera Deputatilor va dezbate luni si marti trei motiuni simple. Doua dintre ele sunt initiate de catre democrati si liberal-democrati si vizeaza agricultura si sanatatea. Cea de-a treia apartine social-democratilor si se refera la acelasi domeniu al agriculturii. In acelasi timp, PSD ameninta in continuare cu depunerea unei motiuni de cenzura in reactie la lipsa de cooperare a Guvernului in privinta legii majorarii pensiilor.

Prin motiunea simpla pe tema sanatatii, intitulata "Astazi, criza in sanatate are nume propriu - Eugen Nicolaescu", i se solicita prim-ministrului Calin Popescu-Tariceanu ca, in baza articolului 85 din Constitutie, sa propuna revocarea din functie a ministrului Eugen Nicolaescu, pentru ca acesta "a ignorat aproape in totalitate prevederile programului de guvernare al Aliantei DA si a dovedit lipsa de respect fata de lege si Constitutie". Liderul PD, Emil Boc, a sustinut ca "ministrul a dat dovada de o incompetenta crasa", lipsind bolnavii de sume importante de bani, care trebuia sa fie alocate medicamentelor si hranei in spitale, si a angajat cheltuieli din banii publici fara finalitate si fara o fundamentare profesionala sau economica. Referitor la textul documentului, Boc a mai mentionat ca democratii si liberal-democratii ii mai cer premierului organizarea, de urgenta, a unor licitatii transparente si corecte, pentru achizitionarea de medicamente, aparatura medicala si materiale sanitare, inclusiv pentru programele nationale de diabet zaharat si cancer. In motiune, potrivit liderului democrat, sunt reclamate "destituirile abuzive" de directori de spitale, precum si incapacitatea de care a dat dovada ministrul Eugen Nicolaescu in folosirea unor bani veniti de la institutiile financiare internationale.

PSD si PD se bat pe agricultura

Ministerul Agriculturii este vizat de doua motiuni initiate de social-democrati pe de o parte si de democrati alaturi de liberal-democrati de cealalata parte. Liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca, pentru a se constitui intr-un demers serios, motiunea ar trebui sa faca referire la ultimii doi ani si jumatate "de esec al guvernarii" din care si PD a facut parte. "Mai intai, trebuie sa vedem textul. Daca PD va face motiuni in care sa vorbim cu onestitate despre ceea ce s-a intamplat in ultimii doi ani si jumatate, ne vom uita cu interes. Ne uitam cu deschidere la aceste motiuni, dar acestea trebuie sa vorbeasca pe bune de ultimii doi ani si jumatate de guvernare", a afirmat Mircea Geoana. Potrivit liderului social-democratilor, "motiunea pe agricultura initiata de PSD va fi, in esenta, constructiva" si va deveni "un subiect obligatoriu de tematica pentru Guvernul Romaniei", in cazul in care va trece.
Textul semnat de PD si PLD se intituleaza "Decebal Traian Remes - groparul agriculturii romanesti". In textul acesteia se cere revocarea din functie a actualului ministru. Potrivit textului redactat de democrati si liberal-democrati, intarzierea absorbtiei fondurilor europene pentru agricultura reprezinta o contraperformanta cu efecte daunatoare pe termen lung, atat pentru Romania ca tara, cat si pentru fiecare persoana care are o activitate in acest domeniu si ar fi fost indreptatita sa beneficieze de fondurile respective.

Ramane si amenintarea cu motiunea de cenzura

Social-democratii au pregatita si o motiune de cenzura, pe care ar putea sa o depuna la inceputul saptamani. Anuntul a fost facut ieri de vicepresedintele PSD Dan Nica.
Potrivit lui Nica, motiunea de cenzura, care va viza teme sociale, ar putea fi depusa luni dupa-amiaza sau marti dimineata si retrasa in cazul in care in a doua zi a saptamanii vor fi votate modificarile legislative propuse de social-democrati. Nica a mai spus ca motiunea de cenzura a PSD ar putea fi supusa votului in Parlament pana la 30 iunie, cand se incheie sesiunea parlamentara actuala. PSD ameninta de cateva zile cu depunerea acestei motiuni in reactie la lipsa de sustinere a Guvernului fata de legea pensiilor initiata de social-democrati.