Tineretul liberal constantean anunta revenirea in forta pe scena politica, prin demararea unor proiecte ambitioase menite sa detroneze suprematia seniorilor. Acest lucru se petrece in contextul in care constanteanul Adrian Bratu a fost ales vicepresedinte al TNL, fiind prima data dupa multi ani cand un reprezentant al tineretului liberal de la malul marii a fost ales intr-o functie centrala dupa ce actualul senior Victor Manea a ocupat la un moment dat functia de vicepresedinte la nivel national. Printre proiectele expuse ieri de reprezentatii TNL se numara crearea unor secretariate pentru imbunatatirea relatiilor cu tinerii liberali din Republica Moldova, Bulgaria si Ungaria, stiut fiind faptul ca juniorii romani alcatuiesc cea mai puternica forta liberala din Europa Centrala si de Sud Est, dupa cum a precizat Adrian Bratu. Pe plan intern, TNL a pornit un program de identificare, educare si sprijinire a potentialilor candidati la alegerile locale si parlamentare din 2008. Septimiu Bourceanu, directorul Sanatoriului Techirghiol, se va ocupa de acest program la nivel national. "Am fi mandri sa avem un candidat la Primaria Constantei, dar si oriunde in tara", a declarat liberalul. Presedintele organizatiei judetene a TNL, Ionut Spataru, a anuntat lansarea unui concurs de proiecte politice pentru tineri, presedintele juriului care va desemna castigatorii fiind Bogdan Olteanu, presedinte al Camerei Deputatilor si fost lider TNL. Gabi Iorga, presedinte al organizatiei municipale TNL Constanta a aratat, dealtfel, ca numerosi lideri actuali provin din "scoala" tineretului liberal, precum Bogdan Olteanu sau Dan Motreanu, tocmai din acest motiv ascensiunea in partid reprezentand pentru juniori o adevarata provocare.