Publicistul Alin Fumurescu se intreaba pe VoxPublica daca a devenit, pe nesimitite, "de stanga"? Puteti citi in continuare gandurile unui tanar intelectual fumator de pipa, in care nu e nici pomeneala de Che Guevara.
'Dat fiind ca intrebarea asta - ai devenit, pe nesimitite, "de stanga"? - mi-a fost pusa in ultima vreme, in diferite variante si pe diferite canale, de catre multa lume, dintre care si cateva persoane la care tin, am fost nevoit s-o iau in serios. Este posibil sa fi devenit, pe nesimtite (sic), "de stanga"? Este posibil sa ma fi "contaminat" cu ideile stangii fara macar sa-mi dau seama? Va fi fiind mediul universitar american, predominant "leftist", mai persuasiv decat mi-as fi putut imagina? Am cazut "victima" aparentei obiectivitati a, sa zicem, Newsweek, sau glumelor mai mult sau mai putin reusite ale lui Jon Stewart si Stephen Colbert (care, daca tot veni, vorba, pregatesc pentru 30 octombrie - adicatelea inaintea midterm elections unde e de asteptat ca democratii sa piarda locuri in Congres in mod aproape hemoragic - un "rally" in Washington in contra-partida celui organizat in august de catre Glenn Beck)?
Fara doar si poate, au declarat fara urma de indoiala destul de multi. Mi-au oferit si dovezile: in politica romaneasca am inceput sa critic, pe ici - pe colo si anume prin partile esentiale, PDL-ul si pe Traian Basescu, facand astfel jocurile monstruoasei coalitii PSD-PNL; in politica americana m-am pronuntat in favoarea lui Obama, impotriva lui Sarah Palin si a miscarii Tea Party, pe care am catalagat-o drept populista, la nivelul simpatizantilor lui Dan Diaconescu; ba, colac peste pupaza, mai intretin si relatii cordiale cu stangisti declarati, precum Costi Rogozanu sau Vasile Ernu (despre pesedistul Vasile Dancu nici n-are rost sa mai pomenesc).
Acestea fiind acuzatiile si datele problemei am purces la auto-analiza cat se poate de serioasa. La urma urmei, e bine sa stii cum stai: daca esti posedat, ca esti posedat, daca ai luat-o pe aratura, ca ai luat-o pe aratura. Ca la alcoolism, primul pas pe calea vindecarii il reprezinta, zice-se, acceptarea starii de fapt. Am procedat precum Jung, care se inchidea in studioul sau, se afunda in fotoliu si incepea sa coboare in propriul subconstient pana dadea de mandale, de pesteri in care serpi intelepti pazeau piatra filosofala sau pana incepea sa se converseze cu piticii (la propriu).
Sincer sa fiu, rezultatele acestei incursiuni au fost mai degraba dezamagitoare. Nici vorba de pesteri misterioase, de serpi sau pietre filosofale. Nici pomeneala de Marx, de frustrari ascunse legate de Elena Udrea sau Sarah Palin. Nu tu pitici homosexuali, nu tu mandale ateiste, nu tu nimic.
Frustrat de absenta frustrarii, m-am intors asadar in zonele mai luminoase, in cautarea unor explicatii rationale. Cele pe care le-am gasit - va previn de pe acum - au fost surprinzator de banale. Le iau pe puncte:
- pentru multi, ‘dreapta’ sau ’stanga’ sunt precum timpul din Confesiunile Fericitului Augustin: "Daca nu ma intrebi, stiu ce este. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu". Exista o dreapta liberala si o dreapta conservatoare. Exista o dreapta libertariana si una republicana. O dreapta economica si o dreapta sociala. O dreapta populista si una elitista aristocratica, daca preferati, in sensul clasic al lui "aristoi"). Iar diferentierile ar putea continua. A le vari pe toate sub umbrela dreptei fara a lua in seama prezumtiile diferite de la care pornesc inseamna, de facto, a desfiinta conceptul de "dreapta" (sau "de stanga", daca tot veni vorba).
- povestea mediului academic american leftist e usurel exagerata. Pe de o parte, pentru ca exista suficiente oaze "de dreapta", de toate orientarile, in care te poti, la o adica, refugia. Pe de alta, pentru ca - intre anumite limite, cel putin - independenta intelectuala iti este asigurata. Nimeni nu te pune la stalpul infamiei, nimeni nu te tavaleste prin smoala sau prin fulgi. Oamenii ‘de dreapta’ colaboreaza (sau sunt chiar prieteni) cu cei ‘de stanga’, ba chiar sunt capabili sa-si aplaude, reciproc, performantele academice. De buna seama, nu e totul lapte si miere, dar asta are mai putin de-a face cu orientarile politice, si mai mult cu natura umana. In plus, trebuie tinut cont de faptul ca academia e, prin definitie, un soi de Gica-contra. Intr-un mediu de dreapta va fi tentata de stanga (cazul SUA), intr-unul de stanga va fi ispitit spre dreapta (cazul Romaniei pana mai ieri).
- a critica tupeul, prostia, coruptia, ipocrizia intra (sau ar trebui sa intre) in fisa postului, indiferent daca e vorba de "stanga" sau "dreapta". Prefer oricand un om inteligent si cinstit de stanga unui prost infatuat si corupt, declarativ "de dreapta". Mi-e draga dreapta, dar mai drag imi e adevarul. Poate tocmai de aceea ma consider un om "de dreapta".
- in fine, dar nu in cele din urma: e grav cand iei batul-in-cur drept dovada de seriozitate, indiferent daca e vorba de convingerile religioase sau de cele politice. Batosenia - religioasa sau ateista, de stanga sau de dreapta - face casa buna atat cu prostia cat si cu ipocrizia. Exemple sunt destule, atat in SUA cat si in Romania. Ba chiar si aici, pe Voxpublica.'