Presedintele Basescu a aruncat anatema asupra ministrilor - „exista pericolul ca unii sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice” - si a plecat in concediu. In urma lui, Guvernul parafrazeaza vechiul banc cu cei zece intelepti care se chinuie sa scoata din apa piatra aruncata de ... un presedinte care stie ce vrea si ce face. La o zi dupa ce premierul Tariceanu a cerut, marti, celor doua servicii de informatii importante sa-i trimita toate datele detinute pe tema, purtatorul de cuvant al PNL s-a grabit sa declare ca liberalii nu sunt vizati: „Din informatiile pe care le avem, ministrii acestui partid nu sunt legati de grupuri de interese materiale”.
Chiar daca nu s-au manifestat inca la fel de hotarat, este de asteptat ca democratii sa dea si ei certificate de buna purtare guvernantilor PD-isti. Mai raman UDMR-istii si PC-istii, dintre care primii nu dau semne de tulburare. Reiese ca pericolul planeaza asupra „imoralilor” conservatori condusi de Dan Voiculescu - care de altfdel stau in gatul lui Basescu inca de la nasterea actualei coalitii guvernamentale. In conditiile in care piatra aruncata de Basescu vizeaza intr-adevar helesteul lui Voiculescu, se pune problema modului in care vor reactiona conservatorii in problema inlocuirii presedintilor celor doua Camere parlamentare - pesedisti notorii de felul lor. Atacati si contestati cu orice prilej, e greu de crezut ca PC-istii vor fi de acord sa puna umarul la matrasirea lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu.

Pentru PNL, alegerile anticipate sunt o „solutie extrema“

Este adevarat ca presedintele Basescu si PD-ul ameninta necontenit cu anticipatele - eveniment cu caracter de ghilotina pentru partiduletul lui Dan Voiculescu. In pofida amenintarilor, declansarea anticipatelor pare mai curand improbabila atata vreme cat nici macar liberalii (cu putine exceptii) nu sunt dornici de inca o confruntare cu electoratul naucit de inundatii si de explozia preturilor. Mai mult, una dintre gruparile liberale militeaza deja intens pentru formarea unui guvern minoritar marca PNL - varianta imposibila fara acceptul si spijinul (mascat dar concret) al PSD-ului de trista amintire. Conglomeratul de interese (majoritatea divergente) care colcaie in prezent in coalitia de guvernare a viciat puternic actuala putere, zguduita din cand in cand si de tsunami-urile iscate dinspre Cotroceni. Cu sau fara alte inundatii, vara a intrat pe ultima suta de metri. Peste mai putin de o luna, Parlamentul isi va relua activitatea iar PNL si PD si-au anuntat deja prioritatile in domeniu: schimbarea presedintilor celor doua Camere cu reprezentanti ai Aliantei „D.A.” si modificarea legii administratiei publice locale (aceasta din urma alt prilej de sfada din moment ce va relansa subiecte sensibile precum utilizarea limbii materne in administratia publica si autonomia locala, situatie in care UDMR se va zbarli si el la Alianta). Chiar si in cazul ratarii „prioritatilor”, PNL tot nu a admis sa recurga la alegeri anticipate - „solutie extrema” in opinia lor si care poate fi inlocuita cu alte variante, mai putin drastice si nedezvaluite pana acum.

PSD nu se simte nici el prea bine

Cert este ca, la aceasta ora, nimeni nu poate spune sigur ce ne asteapta: anticipate, remanieri, divorturi politice, noi idile partinice etc. Stim in schimb ca intretinerile vor fi mai mari si ca alimentele se vor scumpi pe masura majorarii preturilor la combustibili si a recoltelor calamitate de capriciile vremii. Intre timp, noi vom trai bine, asa cum ne ordona conducerea superioara de partid si de stat. Daca tabloul puterii arata cam jalnic, opozitia nu se poate lauda nici ea cu niscaiva realizari, ba dimpotriva. Fostul partid de guvernamant, de exemplu, nu-si poate savura placerea de a vedea Alianta incoltita din simplul motiv ca PSD s-a impotmolit la randul lui in operatiunea de curatire a propriilor randuri de ciurucurile care au bagat partidul pana peste urechi in coruptia mult clamata. Poftit sa prezinte cam cum decurge ancheta interna referitoare la Hayssam-izarea social-democratilor iubitori de darnici afaceristi arabi, Cristian Diaconescu da din colt in colt si amana dezvaluirile la calendele grecesti - adica pentru vremurile cand pesedistii „infectati” nu vor mai fi sefi in partid si vor putea fi nominalizati fara represalii. Pana atunci, PSD se delecteaza cu alt duel la varf, protagonisti fiind si de aceasta data numerele 1 si 2 - adica Mircea Geoana si Adrian Nastase. Acestia doi se otanjesc cu aplicatie ori de cate ori pot, ba chiar se merge pana acolo incat unii dintre parlamentarii PSD-ului maraie ca vor vota si ei in favoarea schimbarii lui Nastase din fruntea Camerei Deputatilor). Oficial insa, PSD-istii ameninta cu demersuri interne si externe „cat se poate de radicale” in vederea apararii institutiei presedintilor celor doua Camere legislative”. Amenintarea a fost lansata, ieri, de Valer Dorneanu - predecesorul lui Nastase in fruntea Camerei Deputatilor. Dorneanu a fost secundat si de Cristian Diaconescu - „Incercarea de inlocuirea a presedintilor celor doua Camere este un act brutal impotriva logicii politice si constitutionale care nu va ramane nesanctionat, nici pe plan intern, nici pe plan international”, fostul ministru de Justitie demonstrand astfel ca are permisiunea de a se exprima si liber. Pana sa-si radicalizeze PSD-ul demersurile, fostul partid de guvernamant a primit el o grea lovitura odata cu eliminarea oamenilor propulsati de social-democrati in PNA. Ca situatia nu este deloc trandafirie pentru tufa celor trei roze o demonstreaza si retinerea cu care au primit decapitarea PNA-ului, desi este evident ca operatiunea se va solda cu scoaterea la lumina a multor dosare ingropate in seifuri si sertare si cu accelerarea unor cercetari facute in dorul lelii pana acum. In context, celebrul indemn „faceti ciocu’ mic” - lansat pe vremuri opozitiei de atunci de catre Serban Mihailescu, pare sa fi avut un caracter profetic.