Sala mare a Consiliului Judetean Bihor a gazduit, ieri, lansarea programului intitulat "Strategia Nationala de Export pe 2006". La intalnire au participat reprezentanti ai Ministerului Economiei si Comertului, ai Camerei de Comert si Industrie Bihor, conducerea Consiliului Judetean Bihor si oameni de afaceri din judet, precum si consilierul economic al Ambasadei Ungariei la Bucuresti, Bogár Ferencz.

Potrivit ministrului delegat pentru comert, Iuliu Winkler, programul urmareste stimularea si cresterea exporturilor din acest an, in special prin dezvoltarea ofertelor judetene de export. "Anul trecut exporturile au avut un trend ascendent, Romania inregistrand la acest capitol maxime istorice, exporturile crescand cu 17,5%", a precizat Winkler. Acesta a mai spus ca anul trecut deficitul schimburilor comerciale a fost de peste 10 miliarde de euro, exporturile au fost de 22 de miliarde de euro, in timp ce importurile au fost de 32 de miliarde de euro. El a subliniat ca anul acesta schimburile comerciale vor insuma 70 de miliarde de euro.
La randul sau, consilierul Ambasadei Ungariei, Bogár Ferencz, a declarat ca valoarea schimburilor comerciale ale tarii sale au fost anul trecut de peste 100 de miliarde de euro, din care 50 de miliarde exporturi, iar 52,5 miliarde de euro importurile, deficitul comercial fiind de doar 2,5 miliarde de euro. El a mai declarat ca anul trecut schimburile comerciale dintre Ungaria si Romania au fost de 2,5 miliarde de lei, din care 1,7 miliarde au reprezentat exporturi realizate de Ungaria catre Romania, in timp ce exporturile Romaniei catre Ungaria au fost doar de 800 de miliarde de lei.
Presedintele Camerei de Comert si Industrie (CCI) Bihor, Ioan Micula, a subliniat faptul ca Ministerul Economiei si Comertului trebuie sa stea la temelia proiectelor de interes zonal, regional si national, el precizand ca institutia pe care o reprezinta se implica in sprijinirea oamenilor de afaceri bihoreni. De asemenea, presedintele CCI Bihor a mai precizat ca romanii trebuie sa invete de la vecinii nostri, care au o experienta mai bogata in acest sens. "O alta schimbare pe care suntem nevoiti sa o facem este cea la nivelul mentalitatii. Trebuie sa lasam deoparte complexele si prejudecatile pentru ca altfel nu vom rezista in fata aceleiasi concurente de pe piata Uniunii Europene. Am incredere in creativitatea si seriozitatea mediului economic romanesc si sunt sigur ca vom reusi, daca avem incredere in fortele noastre, pentru ca, va spun din proprie experienta, este greu, dar nu imposibil", a mai spus Ioan Micula.