Sorin Oprescu este un candidat care ar putea schimba jocurile partidelor si candidatilor la prezidentiale, cred sociologii, acestia spunand si ca, pentru a avea sanse reale la Cotroceni, primarul Capitalei trebuie sa rezolve marea problema a lipsei masinariei de partid. Bogdan Teodorescu, analist politic si sociolog, spune ca "fara un partid in spate, fara cate un om in fiecare din cele 18. 000 de sectii de vot, este foarte greu. Sa ne amintim la alegerile europarlamentare de milionul de oameni care s-a napustit la ceas de seara sa voteze. Un om intreg la minte, care vrea sa castige nu intra in competitie fara sa aiba rezolvata aceasta problema". "Oprescu incurca pe toata lumea, dar, in ordine, primul este Mircea Geoana, pentru ca Sorin Oprescu este un om de stanga, se revendica de la electoratul PSD, a fost un membru important al partidului, cunoscut, din vechea garda", a mai spus Teodorescu. (L. R. )