Sistemul de Sanatate are nevoie de cateva miliarde de lei pentru a evita colapsul. La finele lunii mai, datoriile spitalelor insumau aproximativ 1,3 miliarde de lei. S-au dus si banii destinati medicamentelor compensate. In acest an, bugetul acestora a fost de 500 de milioane de euro, bani care au reprezentat de fapt datoriile pe anul trecut catre farmacii si furnizorii de medicamente. "Sistemul medical este in colaps inca de anul trecut. De anul trecut am inceput sa tragem semnale", a spus presedintele Organizatiei Pacientilor cu Afectiuni Cronice, Cezar Irimia. "Cat timp nu vom construi un buget pe prioritati, nu pe alte interese sau pe forta ministrilor, sistemul de sanatate va fi in colaps si isi va da sufletul de la o zi la alta. Rectificarea de buget nu va face altceva decat sa acopere niste datorii, dar nu va crea modalitatea de functionare a sistemului",a spus presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Vasile Astarastoaie.






In acest an, bugetul sistemului sanitar a fost mai mic cu suma de pe un trimestru, adica 2,8 miliarde de lei. Asta pentru ca banii au fost folositi anul trecut, tot pentru evitarea unui colaps. De altfel, ministrul Sanatatii a avertizat la inceputul anului ca banii pentru medicamentele compensate si pentru cele din programele nationale de sanatate ajung pana la jumatatea anului si a atentionat atunci ca este nevoie de o rectificare bugetara.