salajeanul.ro: Gheorghe Pop: "In 2004 am ramas acasa, desi am obtinut cel mai mare numar de voturi din judet"

Senatorul Gheorghe Pop este candidatul Uniunii Social-Liberale pentru un nou mandat in Senatul Romaniei pe Colegiul nr.2 Jibou - Zalau. La emisiunea "Salajul voteaza", difuzata de Salajeanul TV, senatorul a vorbit despre ceea ce a insemnat pentru el experienta din Parlament, dar si despre "legea stramba" care l-a facut sa rateze intrarea in Senat in 2004, desi a acumulat cel mai mare numar de voturi din judet.
Senatorul Gheorghe Pop, candidatul USL pe Colegiul senatorial nr.2 Jibou, a vorbit, marti, in emisiunea "Salajul voteaza", despre cum s-a ajuns ca in 2004, atunci cand a candidat pentru prima data la Senat, sa piarda mandatul, si asta nu din lipsa de voturi. "Am obtinut cel mai mare numar de voturi din judetul Salaj, aproape 40.000, dar prin legea stramba care functiona la acea data a intrat in Senat un alt candidat, Stan Petru, care a primit mandatul de senator cu 5.000 de voturi", isi aminteste Pop. Referitor la actualul sistem de vot, spune ca si acesta are lacunele lui, care ar putea aduce surpriza "de a ajunge in Parlament cei care candideaza si obtin un numar mic de voturi. Sunt si acum, nu in Senat, ci in Camera Deputatilor, parlamentari care au ajuns acolo cu 200 de voturi", precizeaza el.
In opinia senatorului, cel mai bun sistem de alegere a reprezentantilor in Parlament ar fi cel propus de USL. "Cel care vine in Parlament sa fie cel care obtine numarul cel mai mare de voturi din colegiul respectiv. Asa ar fi normal si asa a fost si initiata o lege de catre domnii Ponta si Antonescu. Insa pentru ca a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala a domnului Basescu, legea a cazut si nu a fost promulgata", a explicat Gheorghe Pop.
Referitor la mandatul 2008 - 2012, in care a reprezentat Colegiul nr.2 in Senat, Gheorghe Pop spune ca s-a straduit sa-i reprezinte cat mai bine pe cei care l-au trimis acolo. "Am incercat sa nu-i fac de rusine, prin prezenta mea, pe salajenii mei. De aceea, ei o sa ma regaseasca peste tot pe locurile fruntase, in toate statisticile referitoare la activitatea senatoriala. Spre exemplu, am avut in aceasta perioada 190 de declaratii politice adresate primului ministru, ministrilor sau altor demnitari, toate avand la baza sesizarile si problemele salajenilor si ale romanilor", spune el.
Referitor la initiativele legislative de care si-a legat numele, Gheorghe Pop a vorbit despre cea mai recenta. "Este vorba despre un proiect de modificare a Legii Cooperatiei. De-a lungul timpului, nu a fost rezolvata o problema destul de simpla, si anume cea cu privire la terenurile aflate sub imobilele apartinand cooperatiilor. In acest sens, am facut ultima initiativa legislativa, prin care aceste terenuri sa fie date in proprietatea cooperatiilor, pentru a fi lamurita situatia juridica a terenurilor si a cladirilor respective", a precizat senatorul.
Gheorghe Pop s-a nascut in anul 1959, in localitatea salajeana Hida. Este absolvent al Academiei de Politie "Alexandru Ioan Cuza" din Bucuresti, lucrand aproape 16 ani, dupa absolvire, ca politist. A parasit structura Ministerului Administratiei si Internelor in 1996, cand a devenit directorul unui grup de firme cu capital german. In politica a intrat in 1998, cand a devenit membru PSD. A fost consilier local si judetean din partea acestei formatiuni politice, in perioada 2001 - 2004 fiind si vicepresedinte al Consiliului Judetean Salaj, iar intre 2004 si 2008, director in diverse directii din cadrul aceleiasi institutii.