30 dintre cei 37 de directori de deconcentrate doljene, rugati in urma cu doua saptamani de prefectul de Dolj sa vina cu idei de finantare prin fonduri europene a institutiilor pe care le conduc, nu au avut nici o initiativa.

Prefectul de Dolj, Florin Stancu, cu ocazia colegiului prefectural de la inceputul acestei luni, in contextul crizei economice, le-a solicitat directorilor de institutii deconcentrate din judet ca pana pe 15 iulie sa intocmeasca o lista cu propuneri de proiecte finantate cu fonduri europene. "As dori ca fiecare dintre dumneavoastra, atunci cand va construiti strategia de conducere, sa o faceti ca si cum nu ati avea resurse bugetare si sa identificati toate oportunitatile de finantare. Pana pe 15 iulie as dori sa prezentati o situatie a portofoliului de proiecte europene accesibile dumneavoastra, la nivel de idei", le-a spus Stancu directorilor prezenti la colegiul prefectural. Desi nu li s-au solicitat decat idei, noua directori nu au raspuns deloc si numai sapte directori coordonatori au venit cu propuneri.
O parte dintre sefii de deconcentrate au mentionat, pe langa noi propuneri, si proiectele aflate in derulare, cum este cazul Danielei Dobrin, sefa Directiei de Munca si Protectie Sociala, sau al lui Marin Talau, directorul coordonator al Directiei Apelor Jiu. Pe de alta parte, spre exemplu, Dolores Tatar, director coordonator al Directiei de Sanatate Publica, a lasat goala rubrica de propuneri, dar "s-a scos" cu rubrica proiectelor in derulare, unde a mentionat "Permis european de conducere a calculatorului". Stelian Baragan, seful organismului intermediar regional pentru programul operational sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" - regiunea S-V Oltenia, a procedat asemanator si a remis prefecturii o lista cu 28 de proiecte in stadiu de implementare.

Motivatii

Cativa dintre directorii doljeni au binevoit sa si explice de ce nu au venit cu idei si propuneri de proiecte. In centralizarea intocmita de Prefectura Dolj se arata ca, spre exemplu, Oficiul Teritorial pentru IMM-uri, condus de Izabela Stefanescu, este ordonator tertiar de credite si nu are prevazuta linie bugetara proprie pentru plata cofinantarii unui proiect. Diana Busoi, care este in fruntea Directiei pentru Sport Dolj, s-a scuzat transmitandu-le reprezentantilor guvernului in teritoriu ca institutia nu indeplineste criteriile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor europene. Directia Silvica Dolj a motivat acelasi lucru. "Noi suntem regie nationala si nu putem accesa fonduri", a explicat directorul Daniel Drignei. Un alt tip de explicatie l-a dat Dorin Margarit, directorul Casei de Cultura a Studentilor. "Am contactat niste prieteni cu firme de consultanta pe proiecte europene sa vedem la ce categorie de proiecte ma pot incadra. Nu am transmis nimic prefecturii pentru ca nu sunt genul care sa trimita listute cu ce visez sa fac, ci cu lucruri concrete", a declarat Margarit. Judecand dupa centralizarea facuta de prefectura, cu cele 30 de spatii albe acolo unde trebuia sa fie notate ideile fruntasilor doljeni, se poate spune ca acestia privesc senini viitorul in slujba cetateanului.