Conducerea Prefecturii si a Consiliului Judetean Gorj, precum si reprezentantii Primariilor Novaci si Baia de Fier cauta solutii pentru a infiinta in zona montana Ranca un centru de interventie in caz de urgenta.

Autoritatile judetului Gorj incearca sa asigure zona montana Ranca in fata pericolelor reprezentate de situatiile de urgenta, precum avalansele, incendiile sau alunecarile de teren. Membrii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta s-au intalnit ieri la Sala Maura a Prefecturii Gorj, intr-o sedinta extraordinara. Tema principala a discutiilor, conduse de prefectul Ion Florescu si presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, a fost legata de modul in care institutiile specializate intervin la Ranca pentru a elimina situatiile de urgenta. La sedinta au fost prezenti reprezentanti ai Politiei Gorj, ai Sistemului de Gospodarire a Apelor, sefii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, dar si primarii din Novaci si Baia de Fier. Cei doi edili au prezentat situatia in care se gaseste in prezent infrastructura de la Ranca si potentialul de dezvoltare pe care il are viitoarea statiune, precum si riscurile la care este expusa zona.

Greu de ajuns la incendii

Primarul din Novaci, Pantelimon Todea, a declarat ca una dintre cele mai mari dificultati care pot aparea la Ranca este legata de incendii, insa probleme pot crea, in functie de sezon, avalansele sau alunecarile de teren.
"Din studiile pe care le-am realizat la nivelul primariei pentru zona din Ranca, administrata in comun cu Primaria Baia de Fier, au fost evidentiate riscuri legate de producerea incendiilor, a avalanselor, a cutremurelor si a alunecarilor de teren. Am studiat efectele pe care le are dezvoltarea turistica a zonei, corelate cu situatiile de urgenta. Exista constructii in diferite faze de executie si o retea stradala de aproximativ cinci kilometri. Avem si patru hidranti. Gestionarea incendiilor nu se poate face conform legii. Garda de Interventie de la Novaci nu are dotarile corespunzatoare, fiind nevoie ca autospecialele sa intervina de la Targu Jiu. Avem nevoie si in Novaci de o astfel de masina de interventie, dar este indicata infiintarea unui serviciu de interventii de sine statator in zona. Avem mari probleme cu accesul la anumite constructii si conteaza si viteza cu care actionam", a declarat primarul Pantelimon Todea.

Cereri blocate la Ministerul Apararii Nationale

La randul sau, edilul din Baia de Fier, Constantin Mihutescu, a solicitat sprijinul Prefecturii si al Consiliului Judetean Gorj pentru a prelua in administrare o parte din terenul fostei unitati militare de la Ranca. Aici urmeaza sa fie construita o cladire in care sa isi desfasoare activitatea un post de politie si unul de jandarmi, iar ulterior si un centru care sa gestioneze situatiile de urgenta. Mihutescu a declarat ca a facut demersurile legale la Ministerul Apararii Nationale pentru preluarea unei suprafete de teren din unitatea militara inchisa, dar cererile au ramas, pana in prezent, fara raspuns.
"Din punct de vedere turistic, Ranca este o zona strategica atat pentru cele doua primarii, cat si pentru judet. Avem acolo 200 de constructii realizate si folosite si alte 300 in perspectiva de a fi ridicate sau in diferite faze de constructie. In ceea ce priveste situatiile de risc, pe langa cele expuse de primarul din Novaci, mai putem intalni caderi de arbori, dar si poluarea cu deseuri de la turisti. Serviciul de voluntari de la Baia de Fier nu poate sa intervina la incendii pentru ca are posibilitati reduse. CSAT a aprobat de anul trecut infiintarea unui post de politie si a unuia de jandarmi la Ranca si noi nu facem nimic. Am primit o adresa de la politie pentru un teren unde sa fie construita cladirea respectiva. La randul nostru, am trimis la Ministerul Apararii o cerere pentru a prelua 5.000 - 6.000 de metri patrati din terenul fostei unitati militare. Nu am primit nici un raspuns. Terenul respectiv este folosit vara de ciobani pentru a merge cu animalele la pasunat. Nu cred ca este o imagine prea placuta pentru turisti", a mentionat edilul din Baia de Fier. Primaria din Baia de Fier a aprobat infiintarea a doua puncte Salvamont: unul in zona Papusa, unde vor functiona o noua partie si un teleschi, iar cel de-al doilea, langa Pestera Muierilor, unde exista multe trasee de catarare, iar vara - scoli de alpinism.

Proiect distinct pentru Ranca

Liviu Dumitrascu, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Gorj, a declarat ca ultimul incendiu produs la Ranca s-a soldat cu distrugerea aproape totala a unei cabane. Timpul de interventie al autospecialei trimise de la Targu Jiu a fost de o ora pentru o distanta de 20 de kilometri de drum desfundat. Accesul la constructia cuprinsa de flacari nu a fost posibil, pompierii fiind nevoiti sa intinda furtunuri pe o lungime de 250 de metri, de la masina pana la imobil. Liviu Dumitrascu a afirmat ca este o urgenta infiintarea unui punct de interventie la Ranca, mai ales ca autospecialele si masinile de interventie vor putea fi garate in spatiile ramase de la fosta unitate de vanatori de munte. Presedintele Consiliului Judetean Gorj, Ion Calinoiu, si prefectul Florescu le-au cerut edililor din Novaci si Baia de Fier sa transmita o cerere comuna pe adresa prefecturii, privind preluarea terenului nefolosit, ce apartine Ministerului Apararii Nationale. Calinoiu a insistat asupra realizarii unui proiect distinct pentru Ranca in ceea ce priveste situatiile de urgenta.
"Vom incepe demersurile necesare pe langa Ministerul Apararii ca tot terenul sa revina Ministerului Administratiei sau direct autoritatilor locale, jumatate pentru fiecare primarie. Acolo trebuie realizat centrul civic necesar cu o infrastructura care sa garanteze linistea turistilor. S-a tot construit in devalmasie la Ranca si nu a fost bine. Sa preluam acel teren si sa construim numai dupa un Plan de Urbanism Zonal", a precizat Ion Calinoiu, referitor la una dintre cele mai importante zone turistice ale Gorjului si Olteniei.