Nicolae Rahau si Horia Caliminte au fost desemnati membri ai Comitetului Director al Partidului Romania Mare, cei doi constanteni facand astfel parte din conducerea centrala a partidului. Rahau, care este si presedinte al organizatiei judetene Constanta a PRM si Caliminte, fost consilier local, vor realiza in perioada urmatoare o analiza realista a rezultatelor inregistrate de PRM in Constanta, urmand ca in maxim doua saptamani sa poata redacta lista de obiective a formatiunii, precum si politica de aliante care ar putea fi aplicata in vederea alegerilor parlamentare din toamna. PRM va incerca astfel sa se salveze in ultimul moment de la disparitia de pe prima scena a politicii romanesti, acesta fiind si motivul pentru care intreaga conducere centrala a partidului si-a dat miercuri demisia. In privinta PRM Constanta, Nicolae Rahau ne-a declarat ca nu exista situatii deosebite, lucrurile lamurindu-se definitiv in privinta echipei de exclusi ai lui Radu Comanici. Singurul nume care a parasit partidul in aceasta perioada este Eugen Pricopie, care, desi intrase in PRM de doar cateva zile, a fost exclus din cauza rezultatelor foarte slabe obtinute la Mangalia, acolo unde a candidat pentru functia de primar.