Copresedintii Aliantei D.A. PNL-PD, Calin Popescu Tariceanu si Emil Boc, avandu-i alaturi pe alti lideri ai celor doua partide, din care au facut parte mai multi ministri in exercitiu, au participat la Gura Humorului la o reuniune pe tema colaborarii in cadrul Aliantei si a proiectului de fuziune dintre cele doua entitati politice. Daca punctul de vedere al PD este unul cat se poate de transant, democratii afirmand ca isi doresc cu ardoare fuziunea, PNL are o altfel de pozitie. Asa cum bine se stie, initial, liberalii s-au pronuntat impotriva alipirii de PD. Totusi, ulterior acestei pozitii, liderul Tariceanu a iesit la rampa cu o declaratie-soc: "Fuziunea s-ar putea realiza intr-un an si jumatate". Apoi, a urmat o intalnire la nivelul filialei PNL Bucuresti, in cadrul careia s-a conturat un curent nu tocmai favorabil proiectului. Astfel, proiectul de fuziune dintre PNL si PD ramane intr-o faza incipienta. Cu toate ca liderii Aliantei au avut, ieri, a doua intalnire, discutiile nu au dus la schimbari drastice de opinii. In concluzie, Boc doreste, in continuare, fuziunea, in timp ce Tariceanu nu zice nici "nu", dar nici "da".
Cu toate ca nu au fost prezenti la intalnirea de la Gura Humorului, presedintii organizatiilor judetene din Salaj ai PNL si PD, Catalin Micula, respectiv Viorel Stanca, impartasesc relativ aceleasi opinii cu liderii lor, desigur, atunci cand vine vorba de fuziune. In fond, dar nu neaparat in cele din urma, fiecare dintre ei trebuie sa respecte directivele primite de la "centru", ceea ce ne determina, oarecum, sa credem si mai abitir ca acestea nu sunt neaparat si propriile lor opinii.
Viorel Stanca, presedintele PD Salaj: "Sunt convins ca liderii PD sustin fuziunea cu PNL. De asemenea, este posibil sa se stabileasca si un anumit termen pentru punerea ei in practica. Din punctul meu de vedere, consider ca intreaga operatiune se va sfarsi in vara acestui an".
Catalin Micula, presedintele PNL Salaj: Fuziunea dintre PNL si PD, chiar daca este un obiectiv politic major, de creare a unei singure '' politice puternice in Romania, nu are sanse, atata timp cat cele doua partide politice nu urmeaza aceeasi cale. Sincer, nu vad ca fuziunea sa fie benefica, pana in momentul in care nu va avea loc o modificare doctrinara a PD". No comment.