Agerpres informeaza: PSD Constanta, impotriva initiativei legislative a deputatei Manuela Mitrea de interzicere a fumatului.
Liderul PSD Constanta, Radu Mazare, a declarat, luni, ca organizatia pe care o reprezinta nu sustine initiativa legislativa a deputatei social-democrate Manuela Mitrea de interzicere a fumatului in spatiile publice, interdictie care, in opinia acestuia, ar aduce, in primul rand turismului, deservicii majore.
Mazare a spus, intr-o conferinta de presa, ca parlamentarii de Constanta nu vor vota respectivul proiect de lege si ca punctul de vedere al reprezentantilor organizatiei judetene a PSD i l-a prezentat telefonic liderului social-democrat Victor Ponta, acesta dandu-i dreptate.
Radu Mazare a declarat ca deputata PSD de Constanta Manuela Mitrea nu s-a consultat cu nimeni din organizatia din care face parte, inainte de a lua initiativa legislativa mentionata, facand ‘‘totul de capul ei‘‘.
‘‘Parlamentarii nu sunt de capul lor acolo. Eu, ca presedinte, toata filiala, le-am acordat increderea in momentul in care au fost desemnati sa candideze. Ei fac parte dintr-o echipa si deciziile se iau in echipa. Se iau cu consultarea echipei, dupa care dumnealor pot sa promoveze ceea ce doresc, daca primesc acest mandat din partea organizatiei. E normal, n-au candidat ca independenti‘‘, a explicat Radu Mazare.
Referitor la eventuale masuri pe care PSD le-ar putea lua impotriva Manuelei Mitrea ca urmare a gestului acesteia, Mazare a spus ca nu stie deocamdata ce va urma, dar ca social-democratii vor ‘‘vorbi la partid ce i se poate intampla‘‘ acesteia, pentru ca ceea ce s-a petrecut nu este ‘‘o chestiune normala‘‘.
Presedintele PSD Constanta a mentionat ca ‘‘interzicerea fumatului in totalitate in Romania‘‘ aduce deservicii majore turismului si agentilor economici din domeniul alimentatiei publice si discrimineaza fumatorii care reprezinta o jumatate din populatia tarii, in conditiile in care nefumatorii ‘‘pot manca si sa-si bea cafeaua‘‘ in spatiile destinate nefumatorilor.
‘‘Cred ca legea, asa cum este acum in Romania, este printre cele mai bune din Europa si din lume, in sensul ca spatiile trebuie sa aiba doua locuri clar definite, pentru fumatori si nefumatori, iar spatiile mici pot fi declarate de fumatori sau de nefumatori. (...) Initiativa doamnei Mitrea, din punct de vedere economic, aduce un mare deserviciu tuturor celor care sunt implicati in domeniul alimentatiei publice. (...) Eu sunt de parere ca, pentru promovarea turismului in Romania, trebuie sa existe cat mai putine restrictii. Nu suntem o tara cu o economie care sa duduie, in asa fel incat sa ne putem permite sa impunem reguli si parareguli‘‘, a afirmat Mazare.
Acesta a spus ca, de exemplu, in Austria se fumeaza peste tot, autoritatile austriece acceptand asta pentru dezvoltarea turismului.
‘‘Stiti ca schiez si am schiat in Austria. In multe din statiunile de acolo se fumeaza peste tot. Daca austriecii, care sunt in mama Europei, au ajuns la concluzia ca pentru turism este bine sa permita fumatul in restaurante si in baruri, nu vad de ce noi, care plangem dupa turisti, suntem mai cu mot‘‘, a spus primarul Constantei.
Edilul a mentionat ca, potrivit legislatiei din tara noastra, vara, tot ceea ce inseamna cluburi si discoteci nu pot fi facute decat in spatii inchise, ‘‘iar acum vine si madam Mitrea si nu ne mai lasa sa fumam in discoteci si in cluburi‘‘, ceea ce este ‘‘practic imposibil‘‘.
‘‘Asta inseamna ca nu vom face altceva decat sa crestem spaga data celor ce ar urma sa vina sa controleze. Sunt curios sa vad nuntile romanilor si cum vor fuma nuntasii pe trotuar, in fata salii de nunta unde sunt 200-300 de oameni‘‘, a afirmat Radu Mazare.