Fostul membru al Partidului Romania Mare, reprezentant al Blocului National Democrat - aripa politica a confederatiei sindicale BNS, deputatul Dan Mocanescu a declarat, in urma cu cateva zile, ca se afla in discutii cu mai mult de zece colegi independenti, dar si reprezentanti ai altor partide (cum ar fi PRM), in vederea crearii unui grup parlamentar independent. Tot acesta a precizat ca, de vreme ce a fost exclus din PRM, nu poate decat sa se multumeasca decat cu statutul de independent. Pe de alta parte, deputatul PRM Gelil Eserghep a lamurit situatia, si anume a infirmat declaratiile potrivit carora reprezentantii Partidului Romania Mare ar fi tentati de o colaborare cu independentul mai-sus mentionat, sau cu alti membri ai BND. "Intr-un partid trebuie respectata disciplina formatiunii politice in cauza. Iar in ceea ce-l priveste pe reprezentantul BND, acesta da dovada de o falsa moralitate atunci cand face referire la excluderea sa, respectiv statutul de independent. In orice caz, nimeni nu mai crede in sindicalisti, ei pur si simplu nu mai au credibilitate dupa gesturile pe care le-au facut”, a declarat Gelil Esergep. Deputatul a adaugat ca atat el, cat si PRM regreta faptul ca Mocanescu a candidat pe o pozitie eligibila, in locul lui Dan Rahau, fostul senator. "Imi pare rau ca i-a locul unui om de calitate care este Dan Rahau. In orice caz, oamenii nu l-au votat pe Mocanescu, oamenii au votat PRM, ceea ce inseamna PRM, interesele nationale”, a concluzionat Gelil Eserghep.