Siria isi consolideaza fortele armate terestre si navale, cu ajutorul fondurilor generoase acordate de Iran, si pare sa comaseze trupele in apropiere de granita cu Israelul.
Siria isi consolideaza fortele militare din toate domeniile, mai putin pe cele aeriene, punand accentul pe achizitionarea de proiectile si rachete cu raza lunga de actiune, menite sa compenseze ineficienta fortelor aeriene.
Dupa ce au fost neglijate multi ani, fortele navale ale Siriei au fost dotate cu o versiune iraniana a unei rachete antinava chinezesti, asemanatoare cu cea utilizata de Hezbollah in timpul celui de-al doilea razboi din Liban, pentru a ataca distrugatorul israelian INS Hanit.
De asemenea, au fost efectuate teste cu rachete balistice. Recent, Damascul a testat doua rachete sol-sol de tip Scud-D, cea mai recenta versiune a unei rachete sovietice, care are o raza de actiune de 400 de kilometri.
Pe langa consolidarea fortelor armate ale Siriei, a avut loc o redesfasurare a trupelor din teren. Se pare ca fortele siriene au fost comasate mai aproape de granita cu Israelul, in zona inaltimilor Golan. Damascul este pe punctul de a incheia un contract important cu Rusia, in valoare de cateva sute de milioane de dolari, privind achizitionarea a mii de rachete antitanc performante, pentru armata siriana, potrivit unor informatii obtinute recent de Israel.