Presedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a declarat, joi, ca, avand in vedere comunicarea din ultimul timp, era de asteptat raspunsul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in cazul vicepresedintelui Senatului Dan Voiculescu."Anumiti oameni, apropiati puterii, stiau de acest verdict de acum doua saptamani", a adaugat presedintele conservator. El si-a exprimat speranta ca verdictul Curtii Europene a Drepturilor Omului, careia i se va adresa Dan Voiculescu in acest caz, "sa nu lase nicio urma de interpretare, ca in cazul deciziei de la Bucuresti".
Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la vicepresedintele Senatului, Dan Voiculescu, nu va afecta sub nicio forma Uniunea Social Liberala, "pentru ca, chiar nu are de ce, a" declarat joi secretarul general al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea. "Nu dam foarte mare importanta la aceasta chestiune. Nu mi se pare ca astazi este cea mai importanta chestiune din Romania. Cred ca romanii se confrunta cu multe alte probleme, mult mai importante si mai grave. Este un eveniment intamplat acum mai bine de 20 de ani, pentru care s-a dat o hotarare judecatoreasca acum. Este o problema a domnului Dan Voiculescu, pe care eu cred ca si-o va rezolva. Am inteles ca vrea sa continue sa atace la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), ii doresc succes", a afirmat Liviu Dragnea.
La randul sau, deputatul PNL Ludovic Orban a declarat ca presedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, ar trebui sa faca "un pas inapoi" si sa se retraga din orice functie publica daca vrea sa nu afecteze alianta. "In mod normal domnul Voiculescu ar trebui sa se retraga din orice functie publica sau politica. Daca vrea cu adevarat sa nu afecteze PNL si alianta in general, trebui sa faca un pas inapoi", a afirmat Orban. El a mai spus ca PNL trebuie sa fie consecvent cu atitudinea "intransigenta" pe care a afisat-o referitoare la cei care au ‘‘slujit‘‘ regimul comunist.
Presedintele Organizatiei de femei a PDL, Sulfina Barbu, sustine, intr-un comunicat de presa remis joi, ca PNL are atat dreptul, cat si obligatia morala de a cere excluderea lui Dan Voiculescu din Alianta de Centru-Dreapta. "Ca partener in ACD, PNL are tot dreptul sa ceara ACD renuntarea la Voiculescu. Si nu numai ca are dreptul, PNL are si obligatia morala sa ceara excluderea lui Voiculescu", afirma Sulfina Barbu in comunicat. Ea sustine ca politica liberalilor din ultimele luni "este sinucigasa", iar cazul lui Dan Voiculescu ar demonstra "situatia duplicitara in care Crin Antonescu a adus PNL".
"Opinia publica asteapta ca PNL sa fie la fel de intransigent cu Voiculescu cum a fost si cu Mona Musca. Daca au renuntat cu usurinta la un om care a muncit atat de mult in PNL, nu ar trebui sa aiba nicio problema sa renunte chiar mai usor la Voiculescu. (...) Intre onoarea PNL si televiziunile lui Voiculescu, din pacate, Crin Antonescu a ales deja functia de vedeta la Trustul Intact", mai spune Sulfina Barbu.