Presedintele provizoriu al PLD, Theodor Stolojan, a declarat ieri, odata cu anuntul oficial al depunerii documentatiei pentru infiintarea formatiunii, ca unul dintre obiectivele partidului sau este consolidarea Aliantei D.A.
Pe de alta parte, conducerea noului partid nu s-a putut pronunta daca acesta se pozitioneaza la putere sau in opozitie. Nominalizand PD ca singurul partener actual de discutie, Stolojan nu a exclus in declaratiile sale eventualitatea unei fuziuni, pe viitor, cu un PNL care ar inlatura actuala conducere a gruparii Tariceanu, pentru ca un proiect de coagulare a fortelor de dreapta ramane unul dintre principalele obiective politice ale PLD. Conducerea liberal-democratilor a mai precizat ca noul partid nu are in vedere colaborarea cu alte forte politice, cu exceptia crestin-democratilor, care ar putea fi contactati dupa congresul pe care acestia il vor avea in ianuarie 2007.
Referindu-se la intentia PLD de a reface spiritul Aliantei, Stolojan a precizat ca alegerea, pentru noua formatiune, a unor insemne apropiate de simbolurile si culorile Aliantei nu este intamplatoare, pentru ca, in opinia sa, fondatorii PLD sunt cei care au luptat pentru Alianta. Intrebat daca revendicarea PLD ca parte legitima a acestei constructii politice inseamna ca liberal-democratii se asteapta ca PNL sa paraseasca singur Alianta, Stolojan a spus ca nu il mai intereseaza ce fac liberalii condusi de Tariceanu. "PNL sa-si vada de treaba lui. Speram insa ca liberalii sa inteleaga ca actuala conducere a partidului, ca Tariceanu, Olteanu, Orban, Antonescu si Norica Nicolai, a dus PNL de rapa. (...) Avem speranta ca vor intelege si poate se vor gandi sa schimbe aceasta conducere oligarhica", a comentat Stolojan.
De asemenea, intrebati daca PLD este un partid la putere sau unul in opozitie, avand in vedere stansa colaborare cu PD, liderii liberal-democrati nu au dat un raspuns clar. "Este prematur sa spunem. Pentru ca inceputul lui 2007 va marca evolutii extrem de interesante", a spus Stoica. El a adaugat insa ca, deocamdata, se poate vorbi doar despre o pozitionare la nivel parlamentar, acolo unde PLD va sustine toate proiectele Aliantei si ale programului de guvernare. "Nu dorim posturi in actualul guvern. Nu ne intereseaza un guvern condus de Tariceanu", a precizat Stolojan. Gheorghe Flutur, vicepresedinte provizoriu al partidului, a afirmat ca PLD a discutat cu PD o eventuala colaborare pentru alegerile la Parlamentul European, insa nu s-a luat inca o decizie privind participarea pe liste comune.