Dan Constantin publica in Jurnalul National articolul "O cusca pentru Roberta. Alegatorii vor vedea, ca la Darwinism, din cine se trag politicienii", pe care il puteti citi in continuare.

Din insectarul tinerilor politicieni aruncat pe piata de Basescu Traian iese in evidenta, prin importanta functiei, Robertina Anastase. Cum a ajuns ceea ce este, mai mult se banuieste decat se stie. Si-a blurat prezenta pe podiumuri pe cand castiga diadema de lamaita impinsa de un escroc, supranumit "regele conservelor". Era in trupa lui de imagi ne si cred ca experienta i-a fost mai importanta decat diplomele universitare. A dovedit ca scoala se uita, dar lectiile smenarului, nu. Ajutata si de taticul, care a stiut pe ce conducte curge cel mai bun titei neaccizat din Romania, s-a cocotat in politica rapid, afirmandu-si principiile triadei chinezesti: nu vad, nu aud, nu spun! Asa a fost in momentul antologic de la Ploiesti, cand candidatul Basescu l-a pocnit mai putin parinteste pe copilul apropiat cu prea mare viteza de dosul labei marinaresti. Robertina era la cativa metri de scatoalca, dar... a uitat. Amnezia a urcat-o in functia halucinanta pentru ea, de presedinta a Camerei Depu tatilor. Mai sus nu se poate, distanta dintre capacitatea ei si calitatile reale a nascut un hau cat Groapa Marianelor in care, din pacate, cade democratia parlamentara.
Urmarind-o pe Robertina in scenele ei de succes, stiu cand pregateste un smen: isi "pune" o voce catifelata, cu timbru jos, care sa-i ascunda tinta. Cu privirea apoasa, clipind rar, isi duce metodic la sfarsit sarcina de partid. Logica, bunul-simt, respectul fata de regulile parlamentare sunt inecate in vorbele ei alunecoase, rostogolite mecanic. Nu fac un inventar al gogoritelor pe care le-a debitat, nici al numaratorilor ei cu iz penal de care o scapa institutiile abilitate ale statului stramb. Am ramas insa cu gura cascata, ca prostu’ satului, la ultima "stralucita" idee a domnisoarei intarziate: securizarea salii Parlamentului fata de vizitatori. Robertina a decis ca la asumarea (ires ponsabila) a raspunderii pe noul Cod al Muncii sa nu se permita publi cului sa asiste la sedinta. Pretextul - gestul dramatic al domnului Sobaru din decembrie 2010, de la motiunea de cenzura. Vezi, Doamne, trebuie sa protejam publicul cu plase la balcoane, sa nu navaleasca de sus peste majoritatea firava. Pe Roberta a apucat-o grija fata de populatie! Nu-i furnica gandurile ca noul Cod este numit de sindicate "al robiei". Nu s-a dus la vreun spital desfiintat sa vada cat de uriasa a devenit drama in sanatate. Nu trece nici prin hala mare din Ploiesti sa simta la buzunar cat au sarit preturile. Nu s-a oprit pe la o pompa sa faca plinul si sa o apuce revolta. Nu, nici una din aceste situatii nu o misca, nu o ingrijoreaza. Pe Roberta o doare fix in coc de zbaterile oamenilor. Ea a fost aleasa cu 693 de voturi din 695 ca sefa la PDL Prahova si cvasiunanimitatea ii da incredere ca este cea mai iubita. Si ca sa nu i se strice cocul sau sa-i apara vreun cearcan nou sub ochi, pune zabrele la balcoane, sa nu-i vina ceva de sus. Robertina asteapta sa treaca timpul: a "ghicit" un sondaj de opinie ca intr-un ghioc, precum muierile fara noroc in amor. Ea a inteles ca 76% din populatia acestei tari adusa la disperare de regimul Basescu se uita la PDL sa vada ce fac ei. Adica, trei sferturi din votanti nu sunt hotarati, asteapta cu rabdare sa rezolve treaba gasca lui Boc. Pentru asemenea clarviziune, mai ceva ca Mama Omida, Roberta trebuie pusa la pastrare. Propun Camerei sa utilizeze plasele de sarma comandate sa inchida balcoanele pentru o cusca in care sa fie plantata Roberta. Cand se vor fi dumirit milioanele de cetateni votanti cat bine le-a facut guvernarea PDL, cusca Robertei se va dovedi de maxima siguranta. Vor veni oamenii sa o priveasca, sa-i dea coji de banane prin ochiurile plasei, sa-i adreseze vii si nemarginite multumiri. Aici vor vedea alegatorii, ca la lectiile de darwinism, din cine se trag politicienii.