Desi alegerile parlamentare au fost deja parafate, tensiunea dintre cei doi adversari principali - PSD si Alianta "D.A.” nu numai ca nu a scazut, dar este intr-o continua crestere, fenomen de altfel foarte normal atata vreme cat scorurile electorale obtinute au ridicat miza prezidentialelor din acest an la o cota neatinsa pana in prezent. Intr-adevar, incerta victorie a PSD si obligatia formarii unei coalitii guvernamentale ii confera urmasului lui Iliescu la tronul Cotroceniului puteri nebanuite, presedintele fiind acela care desemneaza premierul. Mai mult, Constitutia nu mentioneaza nicaieri ca partidul cu cel mai bun scor ar fi indreptatit sa numeasca premierul, prin urmare este vorba de o mana in care orice jucator poate plasa - iar cu un Traian Basescu ajuns seful statului ne putem astepta la orice, de la "pe de trei” pana la cacealmale. In schimb, daca iese Adrian Nastase, PSD va guverna sigur (nu se stie cati ani, patru sau mai putini). Chiar si asa insa nu ne putem plange de lipsa oricarui suspans din moment ce numirea lui Mircea Geoana in fruntea Executivului distreaza, in continuare, multa lume buna din PSD. Cei care par dispusi sa-l creada pe Nastase - care numai ca nu s-a jurat ca Geoana si nu altul va fi protapit in fruntea viitorului Guvern - s-au apucat, mai nou, sa faca pariuri referitoare la numarul lunilor de premierat alocate lui Mircea Geoana, optimistii mizand pe maxim sase, mai exact "pana in primavara”.

Campania pentru turul doi, la fel de ipocrita ca si prima

In ceea ce priveste campania electorala penru turul doi, trebuie mentionat ca a debutat la fel de ipocrit. Concret, dupa ce s-a tanguit si a reclamat peste tot manierele murdare ale opozitiei, care prefera campania negativa unor dezbateri serioase, PSD s-a ostenit, ieri, sa inunde Bucurestiul cu afise anti-Basescu. In replica, Traian Basescu si-a schimbat si el mesajul-pilot si a preferat ceea ce el insusi a denumit un "mesaj-alarma”: "Romani, pe 12 decembrie mai puteti da un alt sens Romaniei, va puteti lua tara inapoi din mainile mafiotilor!”. Practic, cei doi finalisti au intrat in ring, iar furia ultimei inclestari va aduce, cu siguranta, lovituri atat sub centura stangii cat si a dreptei.

Dornic sa-l intreaca pe marinar, Nastase o vireaza in jurul interesului national

Extrem de interesant este insa ultimul viraj in jurul cozii integrarii, executat nu de marinarul Basescu, ci de intelectualul Nastase. Este vorba de solicitarea expresa pe care Nastase i-a facut-o lui Basescu, si anume "sa nu mai amestece problematica integrarii europene in campania electorala” deoarece "este un subiect mult prea important ca obiectiv national, pentru a fi afectat de declaratii iresponsabile si de atacuri politice”. Atata responsabilitate si simt civic ar merita, poate, aplauze la scena deschisa daca acelasi Adrian Nastase nu s-ar fi impaunat intr-una cu intrarea noastra in NATO si cu integrarea europeana ce bate la usa bordeiului Romaniei. Brusc, subiectul devine "obiectiv national” sensibil peste poate, dar asta numai dupa ce Comisia Europeana taman a taiat din elanul guvernantilor PSD recomandand tuturor guvernelor comunitare sa nu incheie capitolul "concurenta” cu Romania. Colac peste bufnita pe care si-o viseaza Nastase colocatara la Cotroceni, tot Comisia Europeana nu este de acord cu promovarea Romaniei nici la capitolul "Justitie si afaceri interne”, materie unde avem mari restante inca de pe vremea ministrului de trista amintire Rodica Stanoiu - reprofilata consilier prezidential dupa poftele ce-au poftit ea si credinciosul ei amic Ion Iliescu.

Bruxelles, influentat de stenograme?

In lumina ultimelor doua "succese” de rasunet european inregistrate de cabinetul Nastase, facutul ciocului mic in tot ce este legat de integrare este o atitudine de bun simt in cazul PSD. Nu la fel stau insa lucrurile in ceea ce priveste opozitia, lucru corect inteles de Traian Basescu. Ca urmare, total insensibil la grija manifestata de Nastase pentru binele tarii, Basescu s-a grabit sa toarne gaz pe foc afirmand ca rezervele europenilor au la baza stenogramele sedintelor PSD care, odata lecturate la Bruxelles, ar fi produs neplacute frisoane oficialilor UE, obisnuiti cu mult mai multa democratie decat cea produsa in laboratoarele social-democratilor lui Iliescu.

Basescu reaminteste romanilor de facturile la energie si gaze

In plus, liderul PD nu a ratat ocazia de a nara romanilor "amanunte” omise din relatarile oficialilor de la Bucuresti, si anume cat de costisitor este procesul integrarii si cum vom plati cu totii factura. Pentru a fi cat mai convingator, Basescu a amintit ca preturile la energie si gaze (principale cosmaruri si astazi) se vor dubla la 1 ianuarie 2007 odata cu alinierea lor la preturile comunitare. Mai mult, contracandidatul lui Nastase a acuzat guvernarea PSD ca a acceptat o asemenea conditie de aderare in timp ce alte tari au refuzat si au obtinut, in schimb, perioade de gratie care au durat ani de zile. Dincolo de lupta electorala si de incondeierea reciproca a celor doi finalisti prezidentiali, este evident ca PSD apeleaza la sintagma "interes national” numai dupa bunul plac, aruncand anatema asupra adversarilor atunci cand interesele i-o dicteaza. Dupa ce a tocit cat a putut tema integrarii, impaunandu-se cu ea in tot acest an electoral, Adrian Nastase nu are nici un drept sa ceara eliminarea ei din discutie acum, cand pozitia Bruxelles-ului nu-l mai avantajeza. In plus, daca ne gandim la tot ce s-a petrecut in ultimii 15 ani pe meleagurile mioritice, este clar ca nici un politician nu s-a impiedicat in "interesul national” si nici in atitudinile duplicitare. Spre exemplificare, este de ajuns sa amintim ca PSD de astazi - care si-a aninat cu mandrie primirea noastra in NATO la reverul partidului - cu doar cativa ani in urma infiera public, cu manie de-a dreptul proletara, sprijinul acordat de Romania aliatilor in timpul conflictului din Kosovo.

Nastase sufla in taciunii liberali si face farmece cu PRM

Prins cu trandafirii in vine de incalceala itelor integrarii, Nastase s-a repliat urgent si a purces de graba la vararea unor ace in mamaliga Aliantei "D.A.”. Ocazia i-a fost servita plocon de liberalii care au ezitat - ca sa nu spunem refuzat - initial sa parafeze negru pe alb excluderea oricaror intelegeri si aliante postelectorale cu PSD, lovitura data direct sub centura finalistului Aliantei, Traian Basescu. Profitand de situatie, Nastase nu numai ca a incercat sa-i mai zgandere putin pe liberali, dar a si tras concluzia ca Alianta inclina spre PRM, ignorand astfel semnalele externe care ar fi dat de inteles ca o asemenea colaborare nu este acceptata de comunitatea internationala. De fapt, mai probabil este ca Nastase foloseste PRM pe post de sperietoare in vederea obtinerii voturilor maghiarilor - vestiti pentru disciplina lor si participarea lor in bloc la vot - fapt care se traduce prin asigurarea unui plus de 6-7 procente pentru candidatul preferat de UDMR. La fel de adevarat este ca ambii candidati au taiat fara menajamente aripile UDMR care viseaza la autonomia judetelor locuite preponderent de maghiari. Ca urmare, putem conchide ca, desi jocurile sunt, in principiu, facute, fatalul "rien ne va plus” nu a fost, inca, pronunta.