Cine a deturnat bugetul CJ?



Democratii sustin ca majoritatea din Consiliul Judetului Galati a incalcat mai multe legi la ultima sedinta a CJ, cind a fost votat bugetul institutiei. Acuzatiile au fost aduse de insusi presedintele Organizatiei Judetene PD Galati, secretar de stat Mircea Toader.

La finele saptaminii trecute pedistul a acuzat conducerea CJ ca imparte banii Consiliului in functie de culoarea politica a primarilor din comunele galatene.

"Cu surprindere am urmarit hotaririle CJ referitoare la bugetul Consiliului Judetului si este clar ca vom incerca sa gasim masuri si mai dure de restrictie privind politizarea excesiva. Spre exemplu, CJ a adoptat o hotarire interesanta care spune ca se aproba asocierea in vederea co-finantarii unor obiective de investitii ale autoritatilor publice locale. E vorba aici despre 33 de comune si doua orase, dar toate localitatile au primari doar din PSD si PC. Nici macar unul, de saminta, nu e de la PD sau PNL. In plus, am materiale care demonstreaza ca la nivelul Guvernului nu s-au facut astfel de discriminari", a declarat liderul pedist.

Mircea Toader a subliniat ca, atita vreme cit Consiliul Judetului va avea posibilitatea de a repartiza fonduri, genul acesta de "politici" practicate de PC si PSD nu va disparea.



Sa raspunda!



Acelasi secretar de stat a precizat ca finantarea in acest an a Directiei pentru Protectia Plantelor cu bani din bugetul CJ este un act ilegal, iar toti cei care se fac vinovati pentru asta vor raspunde in fata legii.

"Conform legislatiei in vigoare Directia Plantelor trebuia privatizata sau desfiintata pina acum. Cei care au refuzat sa respecte legea isi asuma raspunderea. Este vorba aici despre o societate comerciala care primeste subventie pentru o activitate comerciala. Mentinerea Directiei incalca legea concurentei. Oricine poate stropi pomii. In toata tara nu mai sint astfel de servicii. S-au dat acestei societati 20 de miliarde de lei vechi. Asta inseamna ca mai multe comune au fost lipsite de acesti bani. Este pur si simplu o deturnare de fonduri", a spus democratul galatean.

In plus secretarul de stat a subliniat ca toti consilierii judeteni care s-au opus privatizarii Directiei pentru Protectia Plantelor vor raspunde pentru fapta lor conform legii.



Mircea Toader sustine ca alianta PC-PSD din Consiliul Judetului a deturnat fonduri pentru a finanta activitatea Directiei pentru Protectia Plantelor. Democratul mai crede si ca majoritatea din CJ da bani comunelor din judet in functie de culoarea politica a primarilor.