Ministerul Public este obligat sa ceara Parlamentului avizul pentru cercetarea ministrilor sau fostilor ministri, care au calitatea de parlamentar, atunci cand demnitarii sunt vizati in cadrul unei anchete. Astfel, in cazul parlamentarilor Adrian Nastase - fost premier si Miron Mitrea, Paul Pacuraru si Codrut Seres - fosti ministri, Parchetul este obligat sa trimita, dupa caz, cererea de aviz pentru declansarea urmaririi penale catre Camera Deputatilor sau Senat.
Curtea Constitutionala a constatat, luni, existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public - Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, pe de o parte, si Parlament - Camera Deputatilor si Senat, pe de alta parte, in legatura cu procedura de urmat in cazul cererilor referitoare la urmarirea penala a membrilor si fostilor membri ai Guvernului pentru faptele comise in exercitiul functiei lor si care, la data sesizarii, au si calitatea de deputat sau de senator.
Potrivit Curtii, in aplicarea dispozitiilor articolului 109 , alineatul 2, teza intai, din Constitutie, Ministerul Public va sesiza Camera Deputatilor sau Senatul, dupa caz, pentru a cere urmarirea penala a membrilor si fostilor membri ai Guvernului, pentru faptele comise in timpul mandatelor lor si care la data sesizarii, au si calitatea de deputat sau senator. In aplicarea dispozitiilor articolului 109 din Constitutie, Ministerul Public va sesiza presedintele, dupa caz, pentru a cere urmarirea penala a membrilor Guvernului care, la data sesizarii, nu au si calitatea de parlamentar.