Partidele din opozitie au depus ieri la Parlament, motiunea de cenzura. Documentul insotit de semnaturile a 209 parlamentari a fost depus de catre liderul grupului PSD din Camera, Mircea Dusa. "90% dintre romani isi doresc ca motiunea sa treaca, guvernul Boc sa cada si sa avem un nou guvern care sa incerce sa scoata tara din criza", a declarat presedintele PSD, Victor Ponta. Liderul PSD a precizat ca motiunea, intitulata "Motiunea populara", cuprinde critici ale masurilor luate de Guvernul Boc in toate domeniile. "Guvernul Boc a distrus economia romaneasca, Guvernul Boc a distrus infrastructura romaneasca, sanatatea si trebuie sa pice", a completat Ponta. El a mentionat ca in finalul textului motiunii vor figura si masurile pe care PSD, PNL si PC isi propun sa le adopte, la guvernare, daca va fi cazul.
Semnatarii documentului sustin ca, in cazul trecerii acestuia, doresc sa realizeze un guvern de criza, sa organizeze alegeri anticipate in maximum sase luni si sa renegocieze angajamentele convenite cu FMI, Banca Mondiala si Comisia Europeana.

236 de voturi necesare pentru adoptare

Pentru adoptarea unei motiuni de cenzura sunt necesare 236 de voturi, numar mai mare decat cel al parlamentarilor din formatiunile de opozitie.
Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea. Potrivit Regulamentului sedintelor comune ale Camerei si Senatului, votul la motiunea de cenzura este secret cu bile.

Documentul va fi supus votului in 27 octombrie

Motiunea de cenzura va fi prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului in 20 octombrie, urmand ca dezbaterea textului si votul asupra motiunii sa aiba loc in 27 octombrie. Decizia in acest sens a fost luata ieri de Birourile Permanente ale Senatului si Camerei Deputatilor. Potrivit chestorului Senatului Ioan Chelaru, sedinta comuna a Camerelor Parlamentului de maine este programata sa aiba loc la ora 10.00. Reuniunea Senatului si Camerei Deputatilor din 27 octombrie va incepe la ora 11.00.

Guvernul isi asuma raspunderea pe Legea educatiei

Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament, in data de 28 octombrie, pe Legea educatiei, au stabilit ieri Birourile permanente reunite ale Senatului si Camerei Deputatilor. Conducerea Parlamentului a decis ca pana luni, 25 octombrie, sa fie depuse amendamentele la proiectul pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea. Executivul a decis saptamana trecuta sa isi angajeze raspunderea in Parlament pentru Legea educatiei, depunand in acest sens proiectul la Parlament.

Geoana vrea sa sesizeze Curtea Constitutionala

Presedintele Senatului, Mircea Geoana, ar putea sesiza Curtea Constitutionala (CC) in legatura cu existenta unui conflict intre institutiile statului in cazul Legii educatiei, intrucat actul normativ aflat in procedura legislativa la Senat nu poate fi retras, iar Guvernul isi va asuma raspunderea pe aceeasi lege. Anuntul a fost facut ieri de chestorul Senatului.
Ioan Chelaru a mai afirmat ca in cadrul sedintei Biroului Permanent reunit au fost numeroase discutii legate de retragerea de pe ordinea de zi a Senatului a proiectului de Lege a educatiei Nationale. Intrebat daca s-ar putea decide suspendarea procedurii de asumare a raspunderii in cazul unui raspuns favorabil din partea Curtii Constitutionale, Chelaru a spus ca o decizie va fi luata de Birourile Permanente reunite.






Legea educatiei se afla in procedura dezbaterii parlamentare, la Senat, la Comisia pentru invatamant.