Peste 30.000 de oameni au înfruntat sâmbata canicula pentru a participa la mitingul de sustinere a presedintelui Traian Basescu, organizat în Piata Prefecturii din Craiova. Îmbracati în portocaliu din cap pâna în picioare, înarmati cu pancarte si steaguri, sustinatorii presedintelui au venit dis-de-dimineata cu autocarele din 11 judete. Majoritatea erau membri PD sau PLD, dar au existat si persoane neînregimentate politic, care au simtit nevoia sa strige NU demiterii presedintelui.Înainte de prânz, când arsita cuprinsese deja toata Craiova, mii de oameni strabateau cartierele Baniei, scandând lozinci pro-Basescu. Cu sepcute portocalii, cu steaguri si pancarte, craioveni de toate vârstele si paturile sociale se îndreptau spre Piata Prefecturii pentru a participa la ceea ce se anuntase a fi cea mai mare manifestatie de strada pe care a vazut-o Craiova de la revolutie încoace. Au sosit pe rând si zecile de autocare pline ochi cu oameni din judetele din Oltenia si din sudul tarii. Pe la amiaza aveai senzatia ca Bania a devenit dintr-o data oras turistic. „Nu sunt membra vreunui partid politic, pur si simplu am venit aici pentru ca tin cu Basescu. Nu ma intereseaza politica si nici nu o sa încerc sa conving pe altcineva de ce cred eu pentru ca sunt convinsa ca fiecare poate sa discearna între bine si rau, dar vreau sa-mi fie bine“, a spus Maria Czane, administratorul unei societati comerciale din Petrosani. Sustinatori de toate vârstelePensionari, someri, liceeni sau studenti, chiar si copii de câtiva anisori adusi în brate de parinti invadasera la orele prânzului Piata Prefecturii. La început a fost învalmaseala. Toata lumea voia sa apuce un loc mai în fata, sa-l vada pe Traian Basescu cât mai bine. Ici-colo, câtiva oameni se înghesuiau sa puna mâna pe câte un material de campanie. Altii, osteniti de drum si de caldura, se odihneau la umbra pentru a prinde puteri. „Suntem toti din Bucovat, aici, aproape de Craiova. Am venit cu autocare si masinile noastre ca sa strigam pentru Basescu. Ceilalti sunt niste hoti. Ne îndeamna sa votam DA pentru Basescu, da‘ asta înseamna ca o sa-l dea jos. La noi în comuna s-a afisat ce înseamna întrebarea de la referendum si noi stim cum o sa votam“, a spus un cetatean dintr-un grup care se adapostise câteva minute la umbra unui copac .NU a fost cuvântul de ordineMitingul a început înainte de ora 12.00, când în piata se adunasera deja, dupa spusele autoritatilor, peste 30.000 de persoane. Gardurile puse de jandarmerie sa protejeze spatiile verzi si artezienele gemeau sub presiunea oamenilor care se chinuiau sa ajunga mai în fata. Cât vedeai cu ochii, Piata Prefecturii si Calea Unirii erau o mare portocalie în care, chiar daca te straduiai, nu mai aveai loc sa arunci un ac. Rândurile s-au strâns si mai mult în momentul în care pe scena si-au facut aparitia politicienii. Multimea reactiona la fiecare cuvânt rostit de liderii politici, agitând mii de stegulete portocalii, huiduind parlamentarii care au votat pentru suspendarea presedintelui si spunând într-un glas NU.Multimea la cald„Eu am venit la miting pentru ca am vrut sa-l vad pe Basescu pe viu. Stiam de la televizor ce va spune, dar am fost curioasa cum va fi la Craiova. Nu sunt fan Basescu, dar cred ca o sa votez NU pentru ca îl prefer pe el decât pe Vacaroiu sau vreun alt pesedist. M-am saturat de ei“, a declarat Roxana Popescu, o doamna la 40 de ani care se amestecase în multimea portocalie. Alti craioveni au venit sa-si spuna raspicat punctul de vedere. „Nu e normal ce se întâmpla în parlament. Am asteptat 17 ani sa se schimbe ceva în tara asta si, când lucrurile începusera sa se miste, a venit suspendarea presedintelui. M-am tinut departe de politica, e mai bine asa, dar pot sa-mi dau seama ce e mai bine pentru familia mea. Daca însa copiii mei trebuie sa traiasca înca vremurile astea tulburi, vreau ca nepotii mei sa aiba o sansa în viata, nu sa plece din tara asa cum se întâmpla acum cu majoritatea tinerilor“, a spus Constantin Marin, un pensionar de 65 de ani din Craiova. Obositi de caldura si de drum, cu tricourile ude de transpiratie, pedistii si peledistii au scandat minute în sir lozinci împotriva parlamentarilor: „Nu puteti voi suspenda, cât poate Teleormanul vota“, „322 nu ne înving pe noi“ sau „Alo, 322? Vrem presedintele înapoi“, le-au transmis acestia politicienilor care vor sa-l vada pe Basescu plecat de la Cotroceni. „Am venit cu autocarul tocmai din Ialomita. Sunt membru PD si am venit la Craiova ca sa-i transmit lui Traian Basescu ca nu este singur. Nu m-a obligat nimeni sa vin, daca voiam, puteam sa n-o fac, dar am simtit ca pe 19 mai se decide directia pe care o va apuca România“, a spus Gheorghe Iovan, membru de partid de câtiva ani. La cei 55 de ani ai sai, mânuia steagul portocaliu si striga din toti rarunchii: „Jos parlamentul!“ si „Hotii!“. „Base e altfel“Traian Basescu a fost sustinut la Craiova si de mii de tineri sau copii veniti cu parintii. „Îl sustinem pe Base pentru ca este altfel decât ceilalti, e mai aproape de oameni. Sunt sigur ca si el are bubele lui, dar vrea macar sa faca si pentru ceilalti ceva. Pe noi nu ne intereseaza prea mult politica, dar sa avem locuri de munca si sansa de a câstiga bani. Eu am muncit câteva luni în strainatate si peste putin timp o sa plec din nou. Faptul ca s-au deschis granitele mi se pare o mare realizare. Si acesta este unul dintre motivele pentru care vreau ca Basescu sa ramâna presedinte“, a spus Daniel din Craiova. Nu toata lumea prezenta la miting l-a sustinut pe presedinte. „Mie nu-mi place Basescu. Nu fac politica, dar mi se pare ca e mereu pus pe scandal. Nici ceilalti nu-mi plac, asa ca nu o sa votez la referendum. Am venit în centru din curiozitate sa vad cum arata un miting al unui presedinte de tara“, a spus Marcel Ionescu, un domn între doua vârste care privea detasat de pe margine multimea în fierbere. Alti craioveni si-au lasat balta treburile acasa si au venit împreuna cu vecinii de la bloc. „Suntem vreo zece persoane din Brazda. Am zis sa venim sa-l sustinem pe presedinte în direct ca nu se stie când mai vine pe la Craiova: Hai Base!“, a strigat Cristian în uralele vecinilor sai, toti tineri cu vârste pâna în 30 de ani. Marsuri portocalii spre cartierele CraioveiMii de oameni au ignorat timp de mai multe ore vremea caniculara si au strigat cât i-au tinut puterile sloganuri pro-Basescu. Totul s-a terminat dupa ora 13.00, când ultimii artisti invitati sa le cânte oltenilor si-au încheiat reprezentatia. Treptat, masele portocalii s-au dispersat, pornind spre primarie sau spre Valea Vlaicii. În drumul sau, o sateanca din Silistea Crucii ne-a explicat cum stau lucrurile la ea în localitate si ce cred oamenii despre referendum. „Am venit din Silistea Crucii pentru Basescu. O sa mergem pe 19 la referendum si stim cum o sa votam ca, om fi noi de la tara, da‘ diferenta între DA si NU stim sa o facem. E adevarat ca lumea de pe la noi crede ca daca pune stampila pe DA voteaza cu Basescu, da‘ noi stim ca nu e asa“, a declarat Maria Dragomir.