Noul Cod Civil, aprobat miercuri de Guvern, va intra in vigoare intr-un an si jumatate - doi, a declarat ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, precizand ca acest lucru depinde si de Parlament, care are posibilitatea de a adopta mai repede proiectul. Predoiu a declarat, la finalul sedintei de miercuri a Executivului, ca mai mult de trei sferturi din Codul Civil aplicabil in prezent este abrogat sau "depasit de realitate". In ceea ce priveste noul document, el a explicat ca acesta prevede posibilitatea sotilor de a opta pentru "regimul matrimonial al comunitatii legale de bunuri, regimul comunitatii conventionale sau al separatiei". Referitor la dreptul de reparare a prejudiciului patrimonial si nepatrimonial cauzat de informatiile gresite aparute in presa, ministrul Justitiei a explicat ca, potrivit noului Cod, orice individ se poate adresa instantei atunci cand se considera prejudiciat. El a spus ca principiul este recunoscut si in legislatia actuala, dar cu aceasta ocazie a fost clarificat. "Principiile sunt de natura nu doar a proteja drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale, dar si de a face o relatie mai transparenta intre presa si subiectele de presa", a declarat ministrul.