Mona Musca, invinsa de securitate si de criticii din PD-L Mona Musca a declarat duminica ca nu poate sa mai candideze, pentru a se integra intr-un sistem in care nu mai crede. "Declar public si ferm ca nu intentionez sa candidez in numele PD-L. Apreciez acest partid si o buna parte din liderii sai, dar nu intentionez sa ma alatur lor. Nu am de gand sa ma alatur niciunui partid si cu atat mai putin sa candidez din partea lui. Nu candidez nici ca independent", a afirmat Mona Musca. Potrivit Amosnews, fostul ministru al Culturii si-a motivat decizia prin faptul ca si-a pierdut increderea in modul in care functioneaza unele institutii, care ar trebui sa asigure identitatea unui stat democratic. Institutiile enumerate de Musca sunt: Parlamentul, partidele politice, Justitia si Guvernul. "Singura instanta in care cred este puterera celor fara de putere, alaturi de care am fost in toate actiunile mele parlamentare si politice. Oamenii ma vor intelege si vor fi de acord cu mine. Nu pot sa candidez pentru a ma integra intr-un sistem in care deocamdata nu mai cred.", a sustinut Mona Musca. Fostul ministru al Culturii a tinut sa-i multumeasca presedintelui PD-L Neamt, care i-a adresat oferta de a candida intr-un colegiu din acest judet.
Mona Musca a mentionat ca a dat o declaratie pentru fosta securitate, insa a precizat ca nu a facut niciodata politie politica. Tot Musca a sustinut ca a gresit dar "toate au o limita si o masura". "Ca tanar asistent universitar am semnat un angajament care se referea strict la scolarizarea studentilor staini. Cu lipsa mea de experienta eram convinsa ca era procedura standard pentru cei care lucrau cu srainii (...) Erau alte timpuri, logica sociala functiona dupa alte criterii, iar oamenii nu pot fi mereu invulnerabili. Nu am facut nicio secunda politie politica! Verdictul mi s-a pus exclusiv pe baza afirmatiei unui securist ca, eu le-as fi spus colegilor de la catedra o banalitate: ca intre studentii greci exista si comunisti si anticomunisti", a precizat Mona Musca.