Liderul social-democratilor, Mircea Geoana, si-a aniversat ieri la sediul PSD implinirea a 48 de ani, alaturi de cativa deputati si demnitari ai partidului, iar pe seara a organizat o petrecere la care a invitat peste 150 de persoane. Cele mai frumoase cadouri pe care le-a primit au fost cele daruite de familie.

La aniversarea zilei sale de nastere, presedintele PSD, Mircea Geoana, a venit cu cainele sau Fennris, un ogar irlandez, si-a tratat musafirii cu sampanie si i-a invitat la un bufet suedez organizat din holul sediului partidului, iar pe seara cu o petrecere la Clubul Diplomatilor. Mircea Geoana a declarat ca, la cei 48 de ani pe care i-a implinit, regreta ca nu poate petrece mai mult timp cu copiii sai. Geoana a spus ca cele mai frumoase cadouri primite de ziua lui sunt desenul de la fetita sa care reprezinta toata familia, compunerea fiului sau despre o vacanta perfecta cu tatal sau si un bilet la concertul cantaretei columbiene Shakira, primit tot din partea familiei.
El a mai primit cateva icoane din partea organizatiilor judetene PSD si un telefon retro, iar deputatul independent Nati Meir i-a daruit o Thora veche de 250 de ani, in limba idis, si o sticla de whisky.
Unii au venit, altii nu
Mircea Geoana a primit felicitari, la sediul partidului, din partea senatorului ßerban Mihailescu, a deputatilor PSD Valer Dorneanu, Eugen Nicolicea, Rovana Plumb, Adrian Severin si Florin Iordache. Geoana a fost felicitat si de reprezentantii filialelor Galati, Mehedinti, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Alba, Iasi, Olt, Dambovita, Satu Mare si Valcea. In schimb, Adrian Nastase l-a felicitat telefonic, iar senatorul Ion Iliescu si primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, i-au promis sarbatoritului ca vor fi prezenti la petrecerea de la Clubul Diplomatilor. Ultimul sosit la sediul PSD pentru a-l felicita pe presedintele partidului a fost senatorul Antonie Iorgovan, care a spus ca, fiind mai vechi in politica, a trecut si prin perioade "in care cara cadouri".