Plenul Camerei nu a reusit ieri sa adopte proiectul de lege al conservatorilor, deoarece nu a intrunit numarul necesar de voturi pentru adoptarea unei legi organice. Astfel, cu doar 156 de voturi "pentru" acordate de deputatii PC, UDMR, PSD si PRM, 100 "impotriva", apartinand grupurilor PD si PNL, actul normativ va fi trimis, potrivit prevederilor Regulamentului, Senatului, care se va pronunta in calitate de Camera decizionala. Votul asupra legii s-a dat prin apel nominal, la propunerea presedintelui Camerei, liberalul Bogdan Olteanu. Acesta si-a motivat propunerea prin faptul ca a dorit ca "fiecare parlamentar sa-si asume responsabilitatea gestului sau politic". El a spus ca se vede astfel "cine sunt cei care sustin, in fapt si nu numai in vorbe, proiectul de integrare a Romaniei in UE".

Spirite incinse

Dezbaterile pe marginea proiectului PC privind numirea procurorului general si a procurorilor DNA de catre presedintele Romaniei la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, si nu a ministrului Justitiei, asa cum cere UE, au debutat cu discutii calme, dar s-au incins in cateva minute. Astfel, dupa discursul pacificator al liberalului Dragos Ujeniuc, care a spus ca CSM nu este pregatit pentru astfel de atributii de numire a procurorilor, dar ca in timp ar avea sanse sa le obtina, pesedistul Victor Ponta s-a aratat dezamagit de colegii din PD si PNL care nu mai sustin acest proiect. El a spus ca democratii si liberalii au sustinut aceasta idee cand erau in opozitie, o mai sustin si acum cand spun ca "e o prostie sa i se dea atatea puteri Monicai Macovei", dar in plen o sustin pe Macovei pentru ca "asa le-a zis partidul". In replica, deputatul PD Daniel Buda a afirmat ca va vota impotriva proiectului de lege propus de PC pentru ca aceasta nu este "oportun in acest moment" si a subliniat ca Romania nu-si permite sa nu tina cont de recomandarile comisarilor europeni care raspund de integrare.
Cea mai echilibrata interventie i-a apartinut deputatului UDMR Mate Andras, care a citat prevederile programului de guvernare al Coalitiei, dar si un discurs de-al lui Emil Boc din 2002, care sustinea pe atunci numirea procurorilor de catre CSM sub deviza: "Sa-i dam Cezarului, ce-i al Cezarului!"

"Cui ii e frica de Monica Macovei?"

Deputatul conservator Sergiu Andon, presedinte al Comisiei juridice, a declarat la dezbateri ca uneori ii este frica de ministrul Justitiei, Monica Macovei, pentru ca aceasta este "o paracioasa", care "pa-raste tara si institutiile statului la Bruxelles". "Cui ii e frica de Monica Macovei? Uneori, imi este frica de Monica Macovei pentru ca e paracioasa. Este un om care umbla cu para. Pareste tara si institutiile statului la Bruxelles", a spus Sergiu Andon.
El a apreciat ca Monica Macovei perpetueaza perioada fanariota, cand se mergea cu para la Stambul. Dupa vot, Andon a recunoscut faptul ca "este o victorie la scor, dar este o nereusita procedurala".