Paul Pacuraru, senator si consilier al primului ministru Calin Popescu Tariceanu, a comentat, pentru "Monitorul de Galati", excluderea din PNL a oamenilor politici Mona Musca si Ioan Ghise. Parlamentarul a marturisit ca organizatia liberala galateana refuza sa lucreze alaturi de turnatorii fostei Securitatii.

Dupa cum se stie deja, Delegatia Permanenta a Partidului National Liberal a decis ca Mona Musca si Ioan Ghise sa fie exclusi din PNL. Dupa ce presedintele organizatiei politice, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat aceasta decizie, Mona Musca a anuntat ca nu va contesta decizia Delegatiei Permanente si ca isi va duce pina la capat mandatul de parlamentar, in timp ce Ioan Ghise a atras atentia ca decizia este in contradictie cu statutul partidului. Ca reactie la cele doua pozitii, senatorul galatean Paul Pacuraru a precizat ca Partidul National Liberal avea de ales intre "fermitate" si "toleranta". Astfel, daca se alegea fermitatea, insemna ca PNL doreste respectarea principiilor care au stat la baza organizarii sale dupa '89. "Ma refer aici la lupta impotriva fostilor reprezentati ai sistemului comunist", a explicat omul politic. In schimb, daca PNL alegea toleranta si ii ierta pe cei doi, intreaga campanie demarata de partid impotriva comunismului era facuta praf.

"Cred ca Dobre a votat pentru excludere"

Paul Pacuraru a tinut sa scoata in evidenta faptul ca excluderea celor doi oameni politici nu inseamna o executie. E vorba doar, spune acelasi om politic, de respectarea unor principii "sfinte" pentru liberali. "Excluderea nu este o ghilotina politica. Pur si simplu, nu vrem sa fim colegi cu informatorii Securitatii. Sustinem aceasta idee in ciuda faptului ca Mona Musca este un politician iubit si cu priza la electorat. Daca situatia doamnei Musca este clara, cazul Ghise a venit pe fondul reanalizarii subiectului fostilor colaboratori ai Securitatii de catre CNSAS. Trebuie subliniat ca partidul le-a cerut mai intii sa demisioneze, dar cei doi au refuzat. Vom colabora in continuare cu cei doi. Deputatii liberali vor lucra in continuare cu Mona Musca. Nu cred ca se va ajunge la o izolare a ei", a explicat Pacuraru. Parlamentarul a subliniat si ca organizatia judeteana a PNL Galati a sustinut excluderea celor doi "turnatori". "La sedinta Delegatiei Permanente, votul a fost secret si nu stiu cum a votat Paul Dobre. Cred insa ca pozitia sa a fost aceea ca cei doi sa fie exclusi. E normal sa fie asa", a incheiat senatorul.